Lovitură cruntă pentru Simona Halep. Ce se va întâmpla cu sportiva, în mai puțin de două săptămâni, Patrick Mouratoglou a fost primul care anticipat
Simona Halep nu a mai jucat în niciun meci oficial de aproape 11 luni, iar în mai puțin de două săptămâni va părăsi top 500 WTA. Jucătoarea din România va pierde 900 de puncte pentru că nu joacă la Rogers Cup, iar după US Open 2023 va părăsi clasamentul mondial. Patrick Mouratoglou a fost primul care a vorbit despre aceste probleme și i-a acuzat pe oficialii Agenției Internaționale de Integritate din Tenis că au tergiversat situația.
„Apocalipsa” pentru Simona Halep
Simona Halep se afla pe locul 9 WTA când a fost suspendată provizoriu, de Agenția Internațională de Integritate în Tenis, iar această săptămâna a început-o pe locul 56 în clasamentul mondial. Lucrurile se vor schimba dramatic, din acest punct de vedere, în doar câteva zile.
Jucătoarea din România nu va participa la Rogers Cup și va pierde astfel cele 900 de puncte pe care le-a câștigat anul trecut, când a triumfat la această competiție. Pentru ea va fi o „piatră de moară”, pentru că se va prăbuși în acest clasament și nu va mai fi în top 500 WTA. Acest lucru se va întâmpla la prima actualizare a clasamentului, care va avea loc după turneul canadian ( 4 august -13 august).
Simona Halep este înscrisă pe lista preliminară de la US Open 2023, dar dacă nu își clarifică situația până în momentul în care va avea loc tragerea la sorți a „țintarului” meciurilor va fi exclusă din competiție. Dacă nu va juca, la finalul acestui turneu nu va mai apărea în clasamentul WTA. Competiția americană este programată în perioada 28 august – 10 septembrie.
Patrick Mouratoglou a fost primul care a anticipat ce se va întâmpla cu Simona Halep
Patrick Mouratoglou a vorbit destul de mult despre problema Simonei Halep. Antrenorul a fost furios că oficialii Agenției Internaționale de Integritate din Tenis (ITIA) au amânat de mai multe ori audierea de la tribunalul Sport Resolutions. Întâlnirea a avut loc la finalul lunii trecute, dar verdictul nu a sosit încă, deși se aștepta un răspuns la finalul lunii iulie.
„Problema este că a stat prea mult timp pe margine cu toate aceste amânări, iar probabil că-și va pierde toate punctele. A ratat patru Grand Slamuri și toate punctele doar pentru că ei nu și-au făcut treaba în mod corespunzător.
Deci, în momentul în care va putea juca din nou o va face începând de la zero, ceea ce este extrem de incorect, iar asta, repet, doar pentru că ei nu și-au făcut treaba corespunzător”, a declarat Patrick Mouratoglou, în mai 2023.
Simona Halep a fost suspendată provizoriu pentru dopaj cu Roxadustat pe 7 octombrie 2022, dar nu a mai jucat din luna august de la US Open 2022. Pe 19 mai 2023, oficialii ITIA au lansat o nouă acuzație și au spus că au găsit „iregularități”, în pașaportul ei biologic.