Lovitură cruntă pentru români. Ce se întâmplă cu dobânzile, vestea proastă venită de la Banca Centrală

de: Sabina Anastasia
24 10. 2022

Lovitură cruntă pentru români. Banca Centrală Europeană (BCE) a anunțat creșterea dobânzii la depozite cu mult peste nivelul estimat anterior. Se va întâmpla până în luna martie a anului 2023. Specialiștii din domeniul economic și financiar trag un semnal de alarmă cu privire la înăsprirea politicii monetare.

Lovitură cruntă pentru români

Se anunță vremuri dificile pentru români. În ciuda analizelor efectuate anterior, specialiștii BCE spun că dobânda la depozite se va mări cu mult peste nivelul preconizat. Până în luna martie a anului viitor, dobânda la depozite a BCE va atinge un procent de 2,5%. Asta, în condițiile în care se estima majorarea dobânzii până la 1,5% maximum.

Procesul cu pricina implică o majorare a dobânzilor de 75 puncte de bază, au anunțat reprezentanții BCE. Se va întâmpla până la reuniunea ce va avea loc pe data de 27 octombrie. Până în luna decembrie, dobânda va mai crește cu alte 50 de puncte de bază.

„Din cauza perspectivei recesiunii, a recentelor turbulenţe de pe pieţele financiare din Marea Britanie şi a sporirii riscurilor financiare, Banca Centrală Europeană va trebui să păşească atent. Va trebui să găsească un echilibru între determinarea oarbă în lupta contra inflaţiei şi o pivotare prematură”, este de părere economistul Carsten Brzeski de la banca ING.

BCE preconiza o majorare a inflației până la 2 procente, însă, în zona euro, inflația a atins în luna septembrie 10 procente. În urma unui sondaj recent, s-a concluzionat că europenii sunt de părere că BCE a rămas în urmă cu măsurile ce trebuiau luate pentru a împiedica o criză economică.

Creșterea dobânzilor va afecta profund românii

Analiștii economici și financiari atenționează consumatorii cu privire la consecințele majorării dobânzilor. Atât persoanele fizice, cât și cele juridice vor fi profund afectate de criza ce va avea loc în zona euro. Creșterea prețurilor la produsele alimentare, dar și la utilități vor ridica probleme, mai ales la iarnă.

Țara noastră nu va fi deloc scutită de vremurile economice dificile. Recent, au fost calculate sumele pe care românii le-ar putea plăti de la 1 ianuarie 2023 pentru rate. Unele ar putea să fie chiar aproape duble, din cauza creșterii ROBOR-ului. Nu se întrevăd deloc perioade prospere pentru cei care au de achitat împrumuturi la instituțiile bancare.

În luna ianuarie 2023, ratele bancare s-ar putea dubla. Potrivit unor calcule simple, un român care a făcut împrumut la bancă pentru o perioadă de 25 de ani de zile, în valoare de 250.000 de lei, pentru o locuință, ar putea să aibă de plătit o rată cu 1.000 de lei mai mare.