Lovitura colosală dată de Diana Șoșoacă. Cum a obținut 600.000 de euro
Avocata Diana Șoșoacă are 47 de ani și este fiica medicului Alice Florescu-Bleotu. Părinții senatoarei au divorțat când ea avea o vârstă fragedă, fiind crescută doar de mamă. Potrivit spuselor vedetei, neamul său se trage din Macedonia, de acolo provin atât numele de Iovanovici, cât și caracterul patriotic: „Bunicul meu a luptat în Al Doilea Război Mondial, la Cotul Donului. Un om care a iubit ţara enorm de mult. Am o mătuşă care a fost închisă pentru că a luptat împotriva regimului comunist”. Mai nou, aceasta a devenit mai bogată cu peste 600.000 de euro. Cum a obținut suma colosală?
Diana Șoșoacă este mai bogată cu peste 600.000 de euro
Familia Dianei Șoșoacă este mai bogată cu peste 600.000 de euro, în urma unui proces câștigat cu statul român. Avocata a obținut despăgubiri de la Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor pentru un teren pe care l-a moștenit în Otopeni.
Familia celebrei senatoare Diana Șoșoacă a câștigat procesul în care solicitase despăgubiri de milioane de lei de la Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor. Vedeta este moștenitoarea unui teren situat pe DN1, în localitatea Otopeni, oferit de bunica ei pe cale maternă.
Familia senatoarei va primi despăgubiri de la stat
Fosta membră AUR, mama ei și alte două rude urmează să primească peste 600.000 euro (aproape trei milioane de lei) de la stat, conform unei hotărâri a Tribunalului Ilfov. Despăgubirile primite de familia Dianei Șoșoacă reprezintă măsuri compensatorii pentru un teren (suprafață de 7.700 mp) situat în orașul Otopeni, chiar pe șoseaua București-Ploiești, care a fost preluat abuziv în timpul comunismului, de la bunica maternă a senatoarei. Parcela se află, în prezent, în proprietatea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Mașini și Instalații destinate Agriculturii și Industriei Alimentare.
Terenul de mare valoare se află pe DN1
Proprietatea de pe DN1 nu mai poate fi retrocedată în natură, din cauza unor construcții edificate de-a lungul anilor. Totuși, statul român era obligat printr-o decizie civilă, încă din anul 2014, să emită o propunere pentru măsuri reparatorii.
În data de 31 octombrie 2014, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a susținut că nu dispune de „bunuri sau servicii ce pot fi acordate în compensare pentru imobilul teren menționat”. În schimb, a propus acordarea unor despăgubiri conform legii. Dosarul a ajuns pe masa Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care avea obligația legală să-l soluționeze în decurs de maximum 60 de luni, lucru care nu s-a întâmplat.
„Întrucât pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor nu a soluționat dosarul administrativ, reclamanții s-au adresat instanței de judecată, care, potrivit textelor citate, trebuie să se pronunțe doar asupra măsurilor compensatorii cuvenite pentru parte din imobilul care nu a fost restituit în natură, întrucât s-a statuat deja de către instanțele judecătorești asupra existenţei şi întinderii dreptului.
Există, așadar, autoritate de lucru judecat asupra acestor aspecte, care nu se mai impun a fi analizate, singura chestiune rămasă nesoluționată fiind aceea a acordării de măsuri compensatorii pentru imobilul teren în suprafață de 7700 mp situat în Otopeni, Calea Bucureștilor”, se arată în motivarea consultată de Playtech-Știri.