Loteria Română a făcut anunțul cel mare. Vestea așteptată de mulți români

de: Emanuela Pană
29 07. 2020

Loteria Română anunţă lansarea unui nou produs, „Loz Norocel“, cu care continuă tradiția lozului în plic și prin care se pot câştiga premii între 3 şi 50.000 de lei.

Loteria Română, anunț de ultim moment

Printr-un mesaj postat pe rețelele sociale, Loteria Română le face cunoștință jucătorilor cu un nou produs, prin intermediul căruia continuă tradiția lozului în plic. Este vorba despre „Loz Norocel“, care poate fi achiziționat cu numai 3 lei, dar le poate aduce celor care vor să-și încerce norocul câștiguri importante. Valoarea totală a premiilor puse la bătaie de Loteria Română este 3.480.000 de lei, o sumă deloc neglijabilă.

„Astăzi facem cunoștință cu Norocel, noul loz în plic lansat de Loteria Română!

«LOZ NOROCEL» este noul produs cu care LOTERIA ROMÂNĂ continuă tradiția lozului în plic. În plin sezon estival, produsul loteristic este o oportunitate pentru cei care speră că simpaticul NOROCEL să le poarte noroc. Jucătorii care aleg să tragă noul loz în plic au șansa să ridice unul dintre premiile importante pe care Loteria Română le-a pus în joc.

Cu numai 3 lei, prețul unui «LOZ NOROCEL», jucătorii din toată țara sunt așteptați de Loteria Română cu 681.860 de câştiguri. Valoarea totală a premiilor este de 3.480.000 de lei“, anunță Loteria Română pe Facebook.

Ce valoare are premiul cel mare

„Loz Norocel“ vă poate aduce câștiguri în valoare de 3 lei, 6 lei, 10 lei, 50 de lei, 1000 de lei, 5.000 de lei, sau chiar premiul cel mare de 50.000 de lei.

Câștigurile lozului în plic «LOZ NOROCEL» sunt în valoare de 3 lei, 6 lei, 10 lei, 50 de lei, 1000 de lei, 5.000 de lei, cele mai mari premii care pot fi câștigate fiind în valoare de 50.000 de lei fiecare.

Produsele Loteriei Române aduc jucătorilor bucuria întâlnirii cu norocul în fiecare zi, pentru câștigarea unor premii deosebite în bani, indiferent care dintre produsele loteristice este jocul lor preferat“, mai transmite Loteria Română.