Loredana Groza, de nerecunoscut fără machiaj și extensii. Cum arată când renunță la rochiile decoltate
Loredana Groza este una dintre cele mai emblematice figuri din muzica și industria de divertisment din România. Cu o carieră ce se întinde pe mai mult de trei decenii, artista a reușit să se reinventeze continuu și să rămână relevantă într-o industrie în perpetuă schimbare. Deși s-a schimbat mult fizic, vedeta a negat tot timpul că are operații estetice, însă cea mai recentă imagine apărută în mediul online o contrazice.
Loredana Groza susține că nu are operații estetice
Loredana Groza (54 de ani) este, din nou, în atenția internauților din cauza unei fotografii din social media. Fanii au rămas mască în momentul în care au văzut-o pe artistă nemachiată și fără extinsii, diferența, susțin ei, fiind colosală (vezi GALERIA FOTO).
„Deci ea chiar nu minte cand spune că nu are operații estetice, dar, în schimb, rupe filtrele? După un lifting facial și blefaroplastie, chiar nu ar avea voie să arate așa”; „Are cel puțin rinoplastie, dar în rest, filtre la greu – bunica lu’ Bostănica” – sunt doar câteva dintre comentariile apărute pe un grup de Facebook.
De-a lungul timpului, Loredana Groza a fost acuzată de fani că a apelat la bisturiu ca să obțină aspectul fizic din prezent, însă cântăreața a negat de fiecare dată:
„Nu am nici o operaţie estetică. Nu am silicoane, nu am liftinguri, nici n-aş avea timp să fac asta, chiar dacă poate, cine ştie, nu sunt împotriva lor şi admir femeile care încearcă să arate bine, indiferent de vârstă, şi au curajul să se transforme, dar cred că sunt în ziua de astăzi atâtea posibilităţi să arăţi bine fără să faci lucruri radicale, ținând dietă, făcând sport, având grijă de corpul tău, de faţa ta, sunt tratamente, chestii non-invazive care te ajută să fii wow. Şi am avut noroc de la natură că m-am născut cu dotările de rigoare și n-am avut nevoie să completez. E o muncă grea să arăţi bine”.
Debutul și ascensiunea în muzică
Loredana Groza a debutat în muzica românească la o vârstă fragedă, captând atenția publicului cu talentul său vocal. Primul ei album, „Bună seara, iubite”, lansat în 1988, a devenit un succes instantaneu, iar piesa titulară a devenit una dintre cele mai iubite melodii din România.
Loredana Groza este nu doar o cântăreață talentată, dar și-a demonstrat și abilitățile de actriță, apărând în numeroase filme. A jucat în „A doua cădere a Constantinopolului” (1994) și a avut roluri principale la Teatrul Național din București.
Prezența constantă în televiziune a contribuit, de asemenea, la faima Loredanei Groza. Aceasta a fost jurat în emisiunea „Vocea României”, unde a avut ocazia să îndrume și să inspire tineri talentați.
Totodată, stilul său vestimentar extravagant și îndrăzneț este un subiect de discuție în mediul online. Loredana Groza a fost întotdeauna dispusă să își asume riscuri în ceea ce privește imaginea publică, redefinind constant ce înseamnă să fii o vedetă.