Lora spune adevărul despre „scandalul” cu Delia. Cine trebuia să cânte piesa „Lololo”, de fapt: „Nu m-a sunat să mă întrebe”

de: Corina Oprea
02 08. 2023

Lora a spus lucrurilor pe nume. Artista a explicat care este, de fapt, situația dintre ea și Delia în ceea ce privește scandalul legat de piesa „Lololo”. Cântăreața se apără și a dezvăluit de la cine a pornit cearta, dar și cine a avut ideea să reinterpreteze piesa trupei Azur.

Lora, adevărul despre Delia și piesa „Lololo”

Lora este prima artistă din România care a lansat propriul brand de cosmetice, Go Beautiful, brand lansat în urmă cu 5 ani. Vedeta își ține fanele la curent cu beneficiile produselor ei, de pe urma cărora câștigă destul de bine.

Totuși, viața de artistă este într-o continuă schimbare, iar Lora se consideră și cântăreață, dar și antreprenor. De asemenea, artista a dezvăluit și ce activități are atunci timpul îi dă voie, dar și despre ”scandalul” dintre ea și Delia.

Lora a explicat că lucrurile au fost înțelese greșit, iar ea și Delia nici măcar nu s-au certat. Consideră că presa a vândut informația greșit, fără a cere și părerea ei și a explicat ce s-a întâmplat, de fapt, și de ce s-a ajuns într-o asemenea situație.

„Eu nu am înregistrat nicio piesă, pe mine nu m-a sunat să mă întrebe nimeni, ceea ce nu mi se pare jurnalistic corect. În schimb, s-a aflat că ar fi ajuns la mine un demo care avea ca refren inspirat din Lololo, era o piesă originală, cu refren inspirat din piesa aia.

Eu eram în Bali când s-a întâmplat chestia asta, filmam imagini pentru a avea eu footage video în cazul în care vreau o piesă de vară cu imagini din Bali. Aveam chestia aia filmată, am filmat vreo trei zile, aveam și demo-ul ăsta de care zic, urma să încerc să înregistrez și eu să văd cum sună, dar nu am apucat să fac asta, că între timp Delia a lansat piesa Lololo cu totul.

Ea a luat drepturile și a înregistrat piesa Azur. Eu aveam piesa originală, dar cu refren inspirat de la Azur, dar primit de la Roton, care au și ei drepturi pe toate piesele Azur”, a declarat Lora.

Vedeta a mărturisit că nu a avut în plan să îi facă rău Deliei, pentru că nu înregistrase piesa. Când a început să se vorbească în presa, Lora nu ar fi fost acasă și a aflat de tot scandalul când a ajuns în România.

Ce o deranjează cel mai tare este faptul că Nelu de la Azur a fost informat greșit și s-a supărat pe ea și încă nu au apucat să își regleze conturile.

„Deci nimeni nu a vrut să facă rău nimic, eu nu am înregistrat nicio piesă, nu am vrut să iasă niciun tărăboi. Eu cu Delia nu suntem certate, eu am aterizat în România și m-am trezit într-un scandal. Ce mi se pare trist e că a fost sunat Nea’ Nelu pe care eu îl respect și căruia i s-a spus că eu vreau să lansez piesă și s-a speriat, și a început să se supere că” Delia i-a dat bani, că n-are voie Lora, că nu”.

Eu m-am simțit foarte prost la un moment dat, eu nu am apucat să vorbesc cu Nea’ Nelu. Eu am casa mea de discuri, apropo, Music On se numește, să știți”, a mai explicat Lora.

Lora, totul despre viața de antreprenor

Toată țara o cunoaște pe Lora, dar puțini știu că vedeta a devenit și antreprenor, după ce și-a dat seama că poate mai mult decât să cânte. Celebra cântăreață are propria ei casă de discuri, dar și un brand personal de cosmetice. De ceva timp muncește intens pentru afacerea ei, care spune că merge tot mai bine.

„După 3 luni deja în Bali, m-am apucat de lucru, eu lucram oricum, m-am ocupat mai intens, am fost mai dedicată, mi-am dat seama că eu nu sunt doar melodiile pe care le cânt, eu sunt antreprenor, am zis că mi-am ales omul potrivit în toată călătoria mea, trebuie să fii deschis în a te descoperi pe tine”, a mărturisit Lora.

Vedeta a mărturisit că a deschis acest business în dorința de a le ajuta pe femeile care se luptă cu societatea dură ce impune standarde de frumusețe. Consideră că brandul ei are produse care chiar vin în sprijinul doamnelor și le oferă mai multă încredere în sine.

„Este foarte important să înțelegem că lipsa ridurilor e mai mult la femei, e un proces absolut natural. Dacă nu ar fi toată presiunea asta a societății pe femei, femeile nu ar mai fi disperate să îmbătrânească mai greu. De îmbătrânit, cu toții îmbătrânim.

Eu nu am chestii pe care le pot numi operații, femeia are nevoie de anumite produse pe care le pui pe piele, chiar există lucruri care funcționează!”, a adăugat Lora.