Lora, declarații emoționante după moartea mamei sale. Ce a povestit, la un an de la deces

de: Năstase Mirabela
02 02. 2021

Lora și-a deschis sufletul și a vorbit despre cea mai importantă ființă din viața sa, pe care a pierdut-o în urmă cu un an: mama ei. De altfel, viața artistei nu a fost una fără greutăți. Și-a pierdut tatăl pe când avea numai patru ani, a muncit încă din adolescență, iar anul trecut mama ei a fost răpusă de o boală necruțătoare.

Lora, declarații emoționante după moartea mamei sale

Lora a povestit însă ce amintiri o leagă de mama ei, dar și ce lecție a învățat de la ea.

 ”Nu aș putea alege o singură amintire. Îmi lipsesc mesajele ei după fiecare apariție a mea, îmi lipsesc inimioarele pe care mi le trimitea mereu pe Instagram, îmi lipsesc discuțiile cu ea, râsul, sfaturile. Avea un al șaselea simț de speriat, citea omul dintr-o privire, nu s-a înșelat niciodată, dar nu a insistat când a văzut că-mi doresc un lucru, deși știa că nu e om potrivit.

M-a lăsat să-mi trăiesc greșelile. Nu am să uit niciodată când ținea prima mea cremă în mână, cremă făcută cu ajutorul ei și inspirată de ea. Am ales nuanța roz, care simbolizează lupta împotriva cancerului la sân, și sfera, pentru a reprezenta sânul, și i-am dedicat-o. Nu am să uit cum plângea de fericire și cât de mândră a fost când a văzut că nu au fost doar vorbe, eu chiar am făcut ceea ce am promis.

Cred că a fost momentul când ea a primit confirmarea că eu sunt o femeie puternică și că voi fi bine, indiferent ce se va întâmpla. M-a pregătit din timp pentru plecarea ei și mi-am dat seama târziu. Găsesc prin agende tot felul de mesaje de la ea, scrise de mână, cu sfaturi. Cumva, pentru mine nu a plecat, e tot acolo, încă mă sfătuiesc cu ea, vorbesc cu ea, o simt”, a declarat Lora pentru revista Viva.

Să fie independentă, cea mai importantă lecție primită de la mama ei

Cea mai importantă lecție pe care Lora a primit-o de la mama ei a fost ca ea să fie o femeie independentă, care să nu depindă de nimeni în viață.

”Să fiu independentă. Mama mea a fost o feministă, dar în sensul bun al cuvântului. Ea a vrut ca eu să fiu o femeie independentă care nu depinde de un bărbat, să am banii mei, să am casa mea. Nu știi ce îți rezervă viața, așa că e bine să nu depinzi de nimeni. A construit la mine fără să-mi dau seama. Mama mă iubea când mă vedea feminină, senzuală și cu vorbele la mine”, a declarat Lora pentru sursa citată.