Românii au ieșit la vânătoare de joburi. Care sunt cele mai căutate meserii și cele mai atractive oferte
Dacă îți cauți de muncă în această perioadă, ar trebui să știi că nu ești singurul. În februarie, au crescut căutările de locuri de muncă.
Românii au accelerat căutările de locuri de muncă în luna februarie, volumul de aplicări crescând cu 15% comparativ cu luna ianuarie și cu 18% față de nivelul din aceeași perioadă a anului trecut. Cele mai căutate joburi continuă să fie în transport, cu peste 23.000 de căutări (dar în scădere față de luna anterioară cu 60%), financiar contabil, cu peste 25.000 de căutări (la același nivel cu luna ianuarie), și inginerie, cu peste 16.000 de căutări, (în ușoară scădere față de luna ianuarie).
Interesul crescut din partea candidaților pentru domenii confirmă faptul că oferta locurilor de muncă este insuficientă. Domenii precum vânzări, resurse umane sau marketing au fost de asemenea la mare căutare, cu un volum total de căutări de peste 30.000.
Companiile care recrutează cel mai mult
Primele zece companii care au primit cele mai multe aplicări au fost ENEL (2.346 de aplicări), JT International (2.337 de aplicări), Oracle România (2.160 de aplicări), Kaufland România (2.012 de aplicări), Alpha Bank (1.669 de aplicări), Deichmann (1.667 de aplicări), Rompetrol (1.667 de aplicări), Banca Transilvania (1.638 de aplicări), Pepco Retail (1.557 de aplicări) și British American Tobacco (1.537 de aplicări).
Cei mai mulți dintre acești angajatori au înregistrat și candidaturi spontane, chiar dacă la momentul aplicării o poziție potrivită profilului nu era deschisă. Companiile cu cel mai bun brand de angajator în luna februarie au fost: Oracle, cu 155 de aplicări spontane, Nestle, cu 144 de aplicări spontane, British American Tobacco, cu 124 de aplicări spontane, OMV și JT International, cu câte 116 de aplicări spontane fiecare, Coca-Cola HBC Romania și Unilever South Central Europe, cu câte 112 aplicări spontane fiecare, Alka Trading, cu 103 aplicări spontane, Kaufland România, cu 102 aplicări spontane, și Sodexo, cu 101 aplicări spontane