Locul unic din România care fascinează străinii. ‘Palma lui Dumnezeu’, un adevărat colţ de rai. Nu zici că eşti la noi în ţară!

de: Manolică Anca
27 07. 2023

România are o mulțime de locuri frumoase, pe care turiștii sunt dornici să le descopere și să le admire în toată splendoarea lor. Iar ”Palma lui Dumnezeu” este un astfel de colț de rai, care te va face să nu îți mai dorești să pleci de acolo. Iată unde se află și ce îl face atât de special.

”Palma lui Dumnezeu”, un adevărat colţ de rai

Dincolo de toate minusurile, România este una dintre cele mai frumoase țări din lume, având peisaje pitorești, atracții turistice naturale unice și obiective cum nu găsești nicăieri în altă parte.

În Munţii Şureanu, de pildă, se află un loc parcă desprins din basme. Zona aceasta este cunoscută ca Fundătura Ponorului sau „Palma lui Dumnezeu”, așa cum au numit-o românii care au ajuns în zonă.

Situat în Parcul National Grădiștea Muncelului-Cioclovina, acesta este o arie protejată de interes național, care se află în grupa muntoasă a Munților Șureanu-Parâng-Lotrului, în partea sudică a județului Hunedoara. Se întinde pe teritoriile administrative ale comunelor Baru, Boșorod, Bănița, Orăștioara de Sus și Pui, fiind situat la o altitudine de 900 de metri.

Citește și: Locul minunat din România de care puțină lume știe. Parcă ai ajuns în Japonia

Drumul nu este accesibil mașinilor

Cei care doresc să ajungă aici, trebuie să meargă pe jos, pentru că autoturismele nu pot înainta. Cu toate acestea, turiștii se aventurează să vadă locul acesta fascinant, acolo unde timpul pare că stă în loc. Priveliștea este încântătoare, de un verde parcă desprins din povești, iar aerul proaspăt te face să te deconectezi de la tot.

Ponor, cel mai spectaculos râu din Munții Șureanu, traversează un ținut sălbatic, împânzit de rămășițele unor stâne care și-au făcut loc acolo încă din vremea dacilor, și, la circa 10 kilometri de la izvoarele sale, dispare sub pământ, în Fundătura Ponorului.

Palma lui Dumnezeu

Oamenii au numit acest loc ”Palma lui Dumnezeu“, datorită frumuseții sale, care oferă o priveliște unică.

„Ponoarele sunt locuri în care apele de suprafaţă se scurg în subteran. Pe teritoriul Parcului Natural Grădiştea Muncelului Cioclovina au fost identificate un număr de 57 de ponoare, unele dintre ele având caracter temporar. După ce parcurg kilometri întregi prin sisteme carstice subterane, apele reies la suprafaţă din resurgenţe (izbucuri) sau din peşteri.

Cele mai spectaculoase ponoare sunt Fundătura Ponorului (palma lui Dumnezeu), Lunca Ponoriciului şi Poiana unde frumuseţea este dată de pereţîi de stancă, traseul şerpuit al râurilor, vegetaţia specifică zonei calcaroase şi mărimea depresiunii carstice”, informează reprezentanţîi Parcului Natural Grădiştea Muncelului Cioclovina.

Citește și: Satul unic din România care este așezat pe o adevărată comoară „de aur” a neamului. Destinația turistică pe care nu trebuie să o ratezi

Foto: www.lasturistas-travel.com