Locul splendid unde Smiley și Gina Pistol vor merge în luna de miere. Este ca în povești

de: Andreea Vînătoru
28 05. 2023

Ziua de 27 mai 2023 a avut o semnificație aparte pentru Smiley și Gina Pistol! Cei doi s-au căsătorit, iar nunta lor a fost una de poveste. Cum se obișnuiește, mirii vor pleca în luna de miere și au dezvăluit unde se vor relaxa!

Locul splendid unde Smiley și Gina Pistol vor merge în luna de miere

Smiley și Gina Pistol și-au unit destinele după 7 ani de relație, timp în care au devenit și părinți pentru prima dată. Extrem de fericiți emoționați, prezentatoarea de la Antena 1 și solistul s-au căsătorit pe 27 mai, în prezența familiilor și al apropiaților. Petrecerea de nuntă s-a desfășurat pe malul lacului Snagov, iar invitații au petrecut până dimineața.

„Astăzi am văzut și eu cum arată (n.r.- Gina) și chiar ne-am dorit să fie o surpriză cum arată ea. Pentru mine. S-o redescopăr astăzi, așa cum am redescoperit-o în ziua în care m-am îndrăgostit de ea. Ce să zic. M-am șocat. Este superbă. Sunt foarte bucuros că suntem împreună, că am decis să avem o familie în adevăratul sens al cuvântului și să ne cununăm în fața lui Dumnezeu”, a mărturisit Smiley, după ce s-a căsătorit cu Gina Pistol.

După ce s-au căsătorit, Smiley și Gina Pistol au făcut declarații despre planurile lor de viitor. Îndrăgostiții au dezvăluit locul unde vor pleca peste o săptămână.

Smiley și Gina Pistol au ales o destinație de vis, și anume sudul Franței.

„Evident, da. Urmează peste o săptămână. În sudul Franței.”, a conchis artistul, pentru Ego.ro. 

Preparatele pe care invitații le-au avut la nunta lui Smiley cu Gina Pistol

Nunta lui Smiley cu Gina Pistol a fost una atipică, dar cu totul specială. Cei aproximativ 300 de invitați care s-au prezentat la petrecere au fost uimiți de modul în care a fost organizat evenimentul. Vedetele s-au bucurat de moment într-un decor cu totul special, în litiziera Pădurii Snagov.

La sosire, invitații au fost serviți cu pișcoturi, tartine și prosecco. Mirele dezvăluia, într-o intervenție televizată, că la eveniment se vor servi și sarmale cu mămăligă, doradă în crustă de ierburi aromatice, mușchi de vită Wellington, pulpă de rață confiate etc.

O fotografie a meniului de la nunta lui Smiley și a Ginei Pistol a lăsat la vedere câteva detalii privind felurile de mâncare servite invitaților la eveniment. Așadar, printre alte preparate sofisticate, invitații au servit la masă și următoarele delicatese:

  • Aperitive: crostini cu somon fume și cremă de avocado; cocktail de creveți cu portocală și pătrunjel; terină de foie gras cu chutney de smochine, mango și dulceață de ardei iute; mini buratta cu sos pesto și roșii cherry; rulou de vită, praz și hrean;
  • Din mare: file de biban de mare cu sos de lămâie și mărar; piure cu trufe, salată de valeriană și sparanghel;
  • Tradițional: sarmale cu mămăliguță, smântână și ardei iute;
  • Bufet suedez: curcan marinat la cuptor; antricot vită, sos de vin și ciuperci; cotlete și pastramă de berbecuț, cartofi wedges, orez basmati, legume asortate pe grătar, salată coleslaw, salată grecească, murături, pâine făcută în casă.