Locul în care poţi dormi la peste 400 de metri sub pământ. Unde se află hotelul şi cât costă o noapte de cazare

de: Mariana Olteanu
10 06. 2023

Cei care își doresc experiențe noi pot alege dintr-o  gamă largă de astfel de activități. Printre acestea se numără și dorimitul  la peste 400 de metri sub pământ. Cei care-și doresc o astfel de experiență se pot caza în Hotelul Deep Sleep. Acesta se află în Snowdonia, din Marea Britanie. Cei care suferă de calustofobie ar trebuie să taie această experiență de pe lista de activități.

Cât costă o noapte de cazare la hotelul aflat la sub 419 metri sub pământ?

Hotelul Deep Sleep se află la 419 metri sub pământ și a fost construit de compania Go Below. Cei care vor să doarmă în hotelul aflat la cea mai mare adâncime din lume trebuie să scoată din buzunar o sumă considerabilă de bani. Prețul unei cabine private, în care pot sta două persoane pornește de la  437 de dolari. În schimb, prețul pentru o cameră de tip grotă, care a fost construită direct în stâncă, ajunge la 685 de dolari. Cei care vor să se bucure singuri de această experiență trebuie să plătească prețul pentru două persoane.

Un alt aspect de care turiștii ar trebui să țină cont este și perioada de închiriere. Potrivit regulilor hotelului, turiștii pot dormi doar o singură noapte în acest hotel. Turiștii vor avea parte de o experiență aparte, încă de la intrarea în Baza Tanygrisiau de lângă Blaenau Ffestiniog. Acolo, aceștia vor fi întâmpinați de un angajat al hotelului, care îi va asista timp de 45 de minute. Pentru a evita incidentele, turiștii vor primi o cască, o lanternă, un ham și cizme, înainte să se aventureze în adâncuri.

Cum poți ajunge la acest hotel?

Însă, această experiență nu este pentru oricine. Pentru ajunge în acest hotel, trebuie să cobori mai întăi  pe o frânghie, apoi pe niște scări abrupte și poduri de lemn. În tot acest timp, aceștia vor fi asistați de un instructor specializat. În total, aceștia vor face o oră până în camera în care vor fi cazați.

Pe lângă o experiență de vis, turiștii vor afla și informații despre locul în care se află. Cei care vor să se cazeze în acest hotel ar trebui să țină cont de faptul că nu este foarte cald înăutru. Temperatura poate ajunge și la 10 grade Celsius. Din bagajul vizitatorilor va trebui să lipsească și alcoolul, care este strict interzis. Mai mult, aceștia vor trebui să se trezească la 8 dimineața pentru a lua micul dejun dar și pentru a bea o băutură caldă. În ciuda acestor provocări, hotelul este foarte apreciat de turiștii din întreaga lume.

„Oaspeții care au stat aici au fost foarte încântați. Le-a plăcut sentimentul de a fi departe de civilizație. Cei mai mulți ne-au spus că au fost uimiți de cât de bine au dormit”, a declarat managerul Mike Morris.