Locul din România unde se află cea mai mare biserică de lemn din lume. Străinii vin mereu aici

de: Bișinicu Andreea
15 06. 2022

Mănăstirea Săpânţa – Peri este vizitată, anual, de sute de turiști, curioși să vadă „minunea”, biserica din lemn despre care se spune că ar fi cea mai înaltă din lume. Unde se află monumentul care i-a fascinat pe străinii din toate colțurile lumii.

Cum arată cea mai înaltă biserică din lemn din lume

Mănăstirea despre care se spune că are cea mai înaltă biserică din lemn se află la Săpânţa – Peri şi atrage anual sute de vizitatori. Desigur, deși este extrem de populară, numărul turiștilor care o vizitează nu se apropie de cel al vizitatorilor de la Săpânţa sau Cimitirul Vesel.

Mânăstirea de la Săpânţa – Peri din Maramureș este amplasată într-un parc deondrologic, cu 36 de specii de arbori şi peste 1000 de arbori seculari, unii chiar de peste 300 de ani.

Biserica este patrimoniul UNESCO și a fost construită după modelul bisericilor maramureşene. Are 78 de metri înălţime și se crede că este cea mai înaltă biserică din lemn din lume.

Informaţia nu a fost confirmată de o autoritate în domeniu, însă nici nu a infirmat-o nimeni niciodată, iar spune că din cunoştinele sale nu există o altă biserică din lemn mai înaltă. Construcția bisericii a început în anul 1997:

„Este unică prin mărimea ei, prin înălţime. Nu mai există o biserică atât de înaltă. Dorinţa mi-a fost dintotdeauna să fiu ctitorul, adică a unei biserici de mir.

Dar Dumnezeu mi-a îngăduit să fiu ctitorul acestei mănăstiri, iar locul acesta mi-a dat mereu un suflu spiritual, creştinsc, mai ales pe malul Tisei.”, a declarat ctitorul bisericii din lemn, preotul paroh Grigore Luţai, conform Adevărul.

Cât a costat construcția bisericii

Biserica este structurată pe trei nivele. În partea de jos, la demisol, e construită din cărămidă aparentă, unde în prezent se ţin slujbele. Celelalte două nivele nu sunt terminate, acolo fiind nevoie încă de bani pentru picturi şi finisaje. Costurile construcției bisericii s-au ridicat la 200.000 de lei.

„Partea de sus este din lemn masiv, nu există în Europa sau în lume o biserică atât de masivă prin construcţia ei, scara, paraclisul de sus, înălţimea pe care o are – peste 400 mc de lemn de stejar şi brad –  la 78 m înălţime.

A fost dorinţa mare a credincioşilor şi, în plus, 60% din lemn l-am avut din acel loc. Restul le-am adus din mai multe zone ale ţării: Banat, Bistriţa, Sălaj, însă lemnul de brad e de la Săpânţa.”, mai spune preotul paroh, arătând că pentru acoperiş a fost folosit lemn de brad.