Locul din România unde se află cea mai curată apă de la robinet. O poți bea liniștit, este mai pură decât cea îmbuteliată

de: Corina Oprea
27 07. 2023

Într-unul dintre orașele noastre din România, apa de băut este cea mai curată din țară. Apa depășește calitativ chiar și apa îmbuteliată disponibilă în supermarket-uri. Au fost efectuate mai multe controale, iar specialiștii au ajuns la concluzia că apa din magazine este plină de microbi.

Apa de la robinet, mai bună decât cea de la magazin

Într-un oraș din România, apa de la robinet este mult mai sănătoasă decât cea îmbuteliată . Asta nu o spunem noi, ci specialiștii care au efectuat mai multe controale în magazinele din zonă.

Săptămâna trecută, Inspectorii de la Oficiul pentru Protecţia Consumatorului Buzău au colectat probe din apa de la magazine, iar rezultatele nu au fost cele la care se așteptau. Mai exact, apa la sticlă conţine mai mulţi microbi decât cea de la robinet.

Nicuţor Dinulescu, director OPC Buzău, a precizat că a făcut o comparație și a analizat ambele tipuri de apă. A fost dezamăgit să vadă că oamenii cumpără apă din magazine, crezând că este bună de băut. Totuși, se bucură că apa de la robinet este bună și nu conține microbi, ca în alte zone.

„Au venit peste jumătate din rezultate şi anormal în mari unităţi comerciale s-a găsit apă de la anumiţi furnizori care depăşea cu mult limitele admisibile în ceea ce priveşte compoziţia microbiologică. Dacă e să facem o comparaţie, pentru că m-am interesat la DSV care monitorizează împreună cu DSP calitatea apei, pot spune că apa de la robinet este mult mai bună”, a declarat Nicuţor Dinulescu pentru Money.

Pericolul din apa de la robinet

Sunt puține zone unde apa de la robinet este potabilă. În majoritatea zonelor, oamenii o folosesc doar pentru uz casnic, nu pentru a găti cu ea sau pentru consum.

Pot exista substanțe chimice, cum ar fi pesticide, erbicide, metale grele și substanțe chimice industriale, care se pot infiltra în rezervoarele de apă și rețelele de distribuție. Aceste substanțe pot prezenta riscuri serioase pentru sănătate, deoarece unele dintre ele pot fi toxice.

Bacteriile, virusurile și paraziții pot pătrunde în rețelele de apă și pot cauza boli precum diareea infecțioasă, hepatita sau infecțiile gastrointestinale. Deși în majoritatea cazurilor, tratamentul apei ar trebui să elimine majoritatea microorganismelor, unele bacterii sau paraziți pot rezista și pot ajunge în apa de la robinet.

În cazuri rare, apa potabilă poate conține urme de radiații radioactive, ceea ce poate reprezenta un pericol mare pentru sănătate.