Locul de poveste unde Smiley și Gina Pistol au petrecerea de nuntă. Parcă ajungi în altă lume, e absolut superb FOTO
Zi mare pentru Gina Pistol și Smiley! Cei doi s-au căsătorit sâmbătă, 27 mai, în preajma familiilor și a apropiaților dragi. Pentru ca acest eveniment să fie unul de neuitat, Gina și Smiley au ales locația pentru petrecerea de nuntă cu câteva luni în urmă.
Locul de poveste unde Smiley și Gina Pistol au petrecerea de nuntă
Gina Pistol și Smiley au devenit soț și soție sâmbătă, 27 mai! Cei doi au decis să facă și cununia civilă și cea religioasă în aceeași zi.
„Da, cununia civilă și cea religioasă vor avea loc în aceeași zi. Firește că am emoții, de aceea nici nu vreau să dau prea mult detalii despre nuntă. Dar promit că am să povestesc după aceea”, a declarat Gina Pistol pentru Cancan.
Pe rețelele de socializare, vedeta de la Antena 1 și-a ținut la curent fanii cu toate pregătirile pentru nuntă și a publicat primele imagini cu ea în rochie de mireasă.
Blondina a mărturisit că va purta două rochii de mireasă, dar a preferat să fie mai discretă în ceea ce privește restaurantul unde își va primi invitații la nunta cu Smiley.
Vedeta de la Antena 1 s-a ocupat de alegerea restaurantului
Cât despre locația pentru petrecerea de nuntă, vedeta de la Antena 1 și celebrul solist au ales să facă petrecerea de nuntă la Palatul Snagov, într-un cadru desprins din poveste. Gina Pistol și Smiley și-au dorit enorm să facă nunta pe malul lacului, în natură. Toate detaliile au fost puse la punct de Gina Pistol, ajutată bineînțeles de un organizator de evenimente. La nunta anului sunt așteptați în jur de 200 de invitați, aleși pe sprânceană.
„Totul este simplu, elegant și discret. De la aranjamentul meselor, florile, fiecare detaliu induce starea de liniște și finețe, simplitate. Nu va exista nimic pompos, niciun brizbriz, nimic în culori stridente. Discreția este cuvântul în jurul căruia s-a organizat totul”, au dezvăluit surse din preajma Ginei Pistol, potrivit Cancan.
Citește și: Smiley, primele detalii legate de nunta cu Gina Pistol
Ce va conține meniul de la nunta lui Smiley cu Gina Pistol
În urmă cu câteva săptămâni, Smiley și Gina au dezvăluit că urmează să se căsătorească printr-un videoclip publicat pe YouTube, cei doi stând pe aceeași bancă din grădina casei pe care stăteau și când au anunțat că vor deveni părinți.
„Este firesc să primiți vestea aceasta de la noi, înainte să citiți în presă sau să o auziți de la alții. Dacă tot există această bancă în curtea casei noastre pe care ne-am așezat acum 2 ani și jumătate și am anunțat că vom fi părinți, ne-am gândit să o folosim din nou și când vă spunem că vom deveni soț și soție, pentru că este un moment la fel de important pentru noi pe care ne dorim să-l împărțim cu voi”, explica Smiley.
De curând, solistul dezvăluia și ce meniu va avea la nunta cu Gina Pistol.
„Sunt cam împrăștiat. Sunt cu toate organizările acum. Eu nu fac numai asta. Mă ocup și de pregătirile de nuntă, mâine e finala emisiunii, între timp scot și piesă, am release-uri internaționale. 27 mai (data nunții – n.r.). Dar nu întârzii la nuntă. O să avem sarmale la nuntă, normal. Cum să nu?”, a spus Smiley în cadrul unei emisiuni TV.