Localitățile care intră în carantină de duminică. Raed Arafat: ”Am semnat ordinul deja”
Ce localități intră în carantină chiar în cursul zilei de duminică, 12 septembrie? Raed Arafat vine cu mai multe detalii pentru cei care locuiesc în zonele în cauză. Cetățenii trebuie să se supună restricțiilor noi de mâine.
Update ora 12:012 Constrângerile valului patru se apropie cu pași repezi și de Capitală. În Popești-Leordeni și Periș din județul Ilfov se instituie restricții începând de sâmbătă, după ce rata de incidență a depășit 2 la mia de locuitori. Concret, în piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, stații pentru transportul în comun, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție. Cinematografele și concerteșe sunt permise pentru participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă.
Raed Arafat, anunț oficial
Raed Arafat a anunțat în cursul zilei de vineri că a semnat ordine de carantinare pentru șase dintre localități din județul Satu Mare. Acest lucru se petrece după ce în zonă rata de incidență a cazurilor de infectare cu COVID-19 a depășit 6 la mie.
Restricțiile revin în vizorul cetățenilor care locuiesc în zona menționată și care intră în carantină de mâine, 12 septembrie, în acest nou val al pandemiei care își face simțită bine prezența în România.
„Astăzi este prima dată, după câteva luni, când carantinăm localităţi. Am semnat semnat înainte să ajung la dumneavoastră ordinul de carantinare pentru şase localităţi din judeţul Satu Mare, care e unul dintre judeţele care au depăşit 1,5 la mie rată de incidenţă.
Sunt câteva localităţi limitrofe, nişte localităţi mici, care au depăşit (rata de incidență) 6 la mie şi au obţinut un punctaj mare pe punctajul INSP, că nu e numai incidența, sunt mai multe aspecte care se analizează.
Iar astăzi, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, cu avizul INSP, la propunerea DSP-ului, au propus carantinarea, care va intra de mâine (în vigoare) în localităţile respective”, a declarat Raed Arafat.
Localitățile care intră în caratină de mâine
Conform Prefecturii Satu Mare, este vorba despre instituirea carantinei zonale pentru comunele: Bixad, Călinești-Oaș, Gherța-Mică, Turț, Batarci, Cămărzana și Târșolț. Carantinarea urmărește restrângerea circulației persoanelor și deplasările care nu sunt necesare astfel limitând îmbolnăvirea cu COVID-19.
- Important: măsura intră în vigoare începând cu data de 12.09.2021, de la ora 00:00 (noaptea de sâmbătă spre duminică) pentru o perioadă de 14 zile până în data de 25.09.2021 ora 23:59.
Restricții
Concret, în localitățile menționate nu se va mai putea intra sau ieși decât cu declarație pe proprie răspundere. Deplasările din interiorul localităților sunt limitate la anumite situații necesare. Ieșirea din locuințe /gospodării pe timpul nopții – între orele 20:00 și 05:00 – este interzisă, cu anumite excepții urgente.
De asemenea, nu este permisă circulația în grupuri mai mari de șase persoane, magazinele au program limitat, restaurantele funcționează doar în servirea ‘take away’/ la pachet, iar organizarea de evenimente în spații închise nu este permisă.
Toți românii sunt sfătuiți să respecte regulile de bază din contextul pandemic precum purtarea măștii și distanțarea socială atât în interior, cât și în exterior.