Liviu Dragnea, vizitat de Irina Tănase în închisoare. Ce cadou a primit de la iubita sa
Perioada de carantină tocmai s-a terminat pentru fostul lider al Partidului Social Democrat. Recent, Liviu Dragnea a fost vizitat de către iubita și fiul acestuia. Ce cadou i-a adus Irina Tănase?
Irina Tănase, cadou neașteptat pentru Liviu Dragnea
În cursul serii de duminică, 16 iunie, Liviu Dragnea a fost plăcut surprins de vizita iubitei sale, care a venit însoțită de fiul fostului președinte PSD. Irina Tănase s-a gândit ce ar putea să-i aducă pentru a-i distrage atenția, astfel, timpul să treacă mult mai repede. Dragnea a primit un joc Tetris ”Brick Game 9999”, joc ce făcea furori în anii 1990, în perioada în care abia apăreau jocurile electronice de mână. Prețul unuia pornește azi de la 12 lei.
Tetris este unul dintre cele mai simple jocuri, dar care a avut un real succes. Acesta a fost cel mai bine vândut joc din istorie. Figurinele cu forme, fiecare a câte patru segmente, trebuie așezate. Numele vine de la grecescu tetra, care înseamnă patru și arată numărul de părți pentru fiecare figură. Compania Tetris încă mai operează și își protejează drepturile cu acțiuni legale. Un scandal imens în care a fost implicată compania a fost în momentul în care Apple a creat un joc numit Tris, din cauza căreia au primit mai târziu o plângere de la cei care au dat naștere jocului inițial.
Dragnea, vizitat de familie
„Menționăm că vizita pe care a avut-o doamna Tănase Irina la Penitenciarul Rahova s-a încadrat în programul de vizite prevăzut de Regulamentul Penitenciarului Rahova întrucât a fost realizată la orele 18.00 (…) În acest sens, anexăm programarea vizitei doamnei Irina Tănase, pentru data de 08.06.2019, ora 18.00, vizită care s-a realizat potrivit programării penitenciarului, adică la ora 18.00. Pe cale de consecință, nu poate exista nicio bănuială cu privire la legalitatea acestei vizite”, se arată în adresa trimisă de Irina Tănase.