Liviu Dragnea, victimă în fața judecătorilor: „Am stat destul aici. Nu reprezint un pericol pentru societate”

de: Rosu Ioana
27 04. 2021

Au fost momente grele pentru Liviu Dragnea, aflat în penitenciarul Rahova după o condamnare cu executare de trei ani și șase luni în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia de Protecţie a Copilului Teleorman. Aflat în dimineața zilei de marți, în fața judecătorilor din cadrul Judecătoriei sectorului 5, fostul lider PSD i-a rugat să îi accepte cererea de eliberare, deoarece și-a ispășit pedeapsa și nu reprezintă un pericol pentru societate.

Unde ar putea lucra Liviu Dragnea după eliberare

Potrivit avocatei sale, aceasta le-a spus judecătorilor că Liviu Dragnea are la dosar un punct de vedere al unei societăți comerciale care dorește să-l angajeze după eliberare. În plus, Flavia Teodosiu a afirmat că Liviu Dragnea, clientul său, întrunește condițiile solicitate de lege pentru eliberarea condiționată, plătind deja prejudiciul din dosarul său.

Pentru a-i sensibiliza pe judecători, avocata a făcut apel la înțelegerea acestora față de fostul lider PSD, cu atât mai mult că ne aflăm în Săptămâna Mare, perioadă în care orice om e bine să dea dovadă de o înțelegere sufletească.

„Ne aflăm în faţa unei cereri de liberare condiţionată pe articolul 59 din vechiul Cod penal: a fost stăruitor în muncă şi a dat dovezi temeinice de îndreptare. Atributul dumneavoastră esenţial este să constataţi îndeplinirea condiţiilor. (…)

A fost izolat, i s-a permis să iasă la aer o oră pe zi din 24. Între iulie şi februarie a urmat o serie lungă de plângeri. Nu au fost aplicate soluţiile, deşi definitive. Se impune compensarea cu zilele de muncă pentru perioada în care nu i s-a permis să muncească. Inclusiv dreptul la sănătate i-a fost încălcat.

A fost carantinat de trei ori, o dată în decembrie şi de două ori ulterior, deşi avea teste negative. Comisia a constatat în unanimitate că a avut o atitudine pozitivă. A achitat prejudiciul din dosar. Aveţi la dosar o societate care îl va încadra în muncă. (…) Să nu uitaţi că suntem în Săptămâna (…) înainte de Paşte”, a afirmat Teodosiu, potrivit Agerpres.

“Pot face bine dacă voi fi eliberat”

Prin intermediul videoconferinței, Liviu Dragnea le-a solicitat judecătorilor să-l elibereze, dar acest lucru îl lasă la aprecierea loc. Acesta consideră că a plătit suficient pentru greșeala sa, nereprezentând un pericol pentru cetățeni.

„Cred că am stat destul în penitenciar. Vă rog să îmi admiteți cererea. M-am reabilitat și cred că pot face bine dacă voi fi eliberat.

Am stat destul aici, nu reprezint un pericol pentru societate şi las la aprecierea dumneavoastră”, a afirmat Liviu Dragnea.