Liviu Dragnea, umilința supremă în spatele gratiilor! Nimeni nu se aștepta să pățească așa ceva
Radu Banciu a comentat în emisunea lui de joi seară ştirea anunțată de premierul Ludovic Orban cu privire la Insula Belina. Aceasta revine în administrarea statului român. Astfel, realizatorul emisiunii „Lumea lui Banciu” a profitat de această ocazie pentru a-l ironiza pe fostul preşedinte al PSD, Liviu Dragnea, care se află încarcerat în Penitenciarul Rahova.
Liviu Dragnea, umilit în închisoare. Nimeni nu se aștepta la asta
Radu Banciu l-a umilit pe Liviu Dragnea spunând că după ce acesta va ieși din închisoare nu va mai avea unde să își petreacă vacanța. „De aici înainte, Dragnea, în momentul în care va ieși din pușcărie, nu va mai avea unde să își petreacă vacanța de vară la țară.
Mă rog, mai sunt poate niște cotloane prin Teleorman, unde nu o să îl recunoască lumea din prima. În orice caz, ceea ce ținea de Insula Belina, paradisul Insulei Belina s-a terminat.
TelDrum, perla coroanei lui Liviu Dragnea
Orban a precizat că preluarea se va face fără contractele încheiate de Consiliu cu TelDrum. TelDrum care, după cum știți, și-a făcut planul, și-a făcut mendrele.
Era una dintre firmele pe care le pomenea cu mult drag, de obicei, tovarășul Ponta la televizor. Când auzea de TelDrum, înnebunea.
Asta a fost cumva, ca să zic așa, perla coroanei pentru Liviu Dragnea. Bănuiesc că și la telefonul mobil parola este tot TelDrum.
La telefon, parcă, e cu cifre, dar la laptop e cu litere, acolo sigur avea TelDrum. N-a ieșit încă Liviu, să nu uităm să o spunem. În ultima vreme l-am cam neglijat pe domnul Dragnea”, a comentat Radu Banciu în stilu-i caracteristic.
Insula Belina și Brațul Pavel au revenit în administrarea statului
Premierul Ludovic Orban a a informat joi, la începutul ședinței de Guvern, că Insula Belina și Brațul Pavel vor reveni în administrarea statului român şi că „preluarea va fi curată”, adică fără contractele pe care Consiliul Județean Teleorman le făcuse cu TelDrum.
De asemenea, Insula Belina este și subiectul unui dosar penal. Inculpată în acest dosar este și Sevil Shhaideh, despre care s-a spus că este apropiata lui Liviu Dragnea. Sevil Shhaideh a fost vicepremier și ministru al Dezvoltării. La un moment dat, aceasta a fost propusă pentru postul de premier.