Liviu Dragnea aruncă bomba despre partidele politice și cine conduce România, de fapt

de: Ștefan R. Apostol
10 10. 2021

Despre Liviu Dragnea, politicianul, s-a vorbit mult și s-au văzut multe. Astăzi, însă, fostul lider PSD a decis să devină un clarvăzător al politicii românești. Cu alte cuvinte Liviu Dragnea a reușit să vadă dincolo de fereastra lui Kalus Iohannis, descoperindu-i adevăratele planuri. Într-un interviu acordat recent Liviu Dragnea a desconspirat intențiile președintelui, dar și a partidelor politice.

Dragnea, de la politician la clarvăzător în politic românească

Dacă mai ieri Liviu Dragnea vorbea de planurile ascunse ale actualului președinte Klaus Iohannis de a-l readuce pe Cîțu în prim-plan, recent fostul lider PSD a vorbit despre despre cine s-ar afla în spatele deciziilor din ultima vreme. Ca un adevărat clarvăzător, fostul lider PSD declara în interviu că „România și partidele sunt conduse după niște planuri care nu sunt ale lor”. Ba mai mult de-atât Liviu Dragnea a desconspirat faptul că a fost sunat de foarte mulți membri PSD și primari aleși din ograda social-democraților, nemulțumiți de ce se întâmplă în fostul său partid.

„Primesc multe telefoane de la parlamentari și primari PSD care au fost nemulțumiți de decizii și acțiuni ale actualei conduceri a partidului. Prima a fost atunci când nu înțelegeau de ce nu se susține prima moțiune de cenzură, cea a USR și AUR, iar a doua acțiune, atunci când a fost depusă moțiunea PSD și s-a dat ordin pe unitate că trebuie votată pentru că acum s-au aliniat astrele. Iar fiecare înțelege orice,din chestia asta.

Din păcate, România e condusă după planuri care nu sunt ale ei, dar în același timp și partidele sunt conduse după planuri care nu sunt ale lor, ci după planuri care sunt de afară, care sunt comunicate liderilor de partid.”, declară Liviu Dragnea la Realitatea Plus.

„Klaus Iohannis a avut 2 obiective”

În același interviu Liviu Dragnea vine cu noi descoperiri în ceea ce privesc planurile președintelui Klaus Iohannis. Domnia sa spune că era clară intenția președintelui de a-l detrona de la șefia PNL pe fostul său susținător, Ludovic Orban, și aducerea lui Florin Cîțu la conducerea PNL.

În opinia lui Liviu Dragnea acesta a fost primul său obiectiv, cât în ceea ce privește cel de-al doilea, este clar spune Dragnea, era scoaterea USR PLUS de la guvernare.

„Klaus Iohannis a avut 2 obiective, îndepărtarea lui Ludovic Orban de la conducerea PNL și susținerea lui Cîțu, pentru a avea un control total asupra partidului, iar al doilea obiectiv a fost să scoată USR de la guvernare. Asta este ceea ce am văzut eu. Sunt două structuri, grupuri să le zicem.

Cel de la Sălaj și cel de la Cluj. Cel de la Sălaj e format din Dacian Cioloș, Bode, Eduard Hellvig, mai sunt, dar îmi scapă acum. La Cluaj avem Vasile Dîncu, Rareș Bogdan, Ioan Rus, Florian Coldea, cu alți oameni de afaceri de acolo, care în această situație generată de Klaus Iohannis, încearcă să se poziționeze și încearcă să scoată cât mai mult, pentru interesele de grup pe care le au, politice și economice”, mai spune Dragnea.

Liviu Dragnea vorbește despre „statul paralel”

În ultimii ani, și culmea, conceptul apărând încă de pe vremea lui Liviu Dragnea, aflat în culmea carierei politice, s-a tot vorbit desrpre statul paralel. În același interviu, acordat celor de la Realitatea Plus, Dragnea readuce în discuție acest aspect, spunând că nu sunt mulți cei care se află în spatele acestui concept, și care conduc de fapt frâiele României. Aceștia sunt puțini, dar bine ancorați și greu de decimat.

„Dincolo de asta, statul ăsta paralel de care se tot vorbește, începând cu 2017 este condus, efectiv, de Lucian Pahonțu. Hellvig nu are rolul în această structură pe care îl avea Coldea. Hellvig este destul de slab în această structură. Ori pentru că nu obișnuiește să acționeze așa, ori pentru că nu poate.

Din ce știu eu, prim-adjunctul lui este implicat în această structură, care la fel încearcă să se poziționeze, pentru că este un lucru inexorabil, pentru că mandatul lui Iohannis se va termina, iar fiecare încearcă să-și protejeze interesele”, a declarat Liviu Dragnea într-un interviu în exclusivitate la Realitatea Plus.