Lionel Messi, urmașul lui Diego Armando Maradona. Starul argentinian și-a condus echipa spre titlul mondial și a fost desemnat cel mai bun jucător al turneului – FOTO & VIDEO

de: Sorin Barbu
18 12. 2022

Lionel Messi a condus naționala Argentinei spre al treilea titlu din istorie și a fost desemnat cel mai bun jucător al turneului din Qatar. Starul sud-american a devenit fotbalistul cu cele mai multe meciuri la Campionatele Mondiale reușind să-l depășească la acest capitol pe germanul Lothar Matthaus.

Lionel Messi a primit trofeul Campionatului Mondial îmbrăcat într-o haină tradițională din Qatar

Lionel Messi a fost unul dintre cei mai buni jucători din meciul Argentina – Franța, finala Campionatului Mondial de Fotbal. A marcat două goluri în cele 120 de minute regulamentare și a înscris și la lovituri de departajare, ajutând „pumele” să cucerească al treilea titlu din istorie. Gazzetta dello Sport a făcut rapid în montaj spectaculos și l-a pus pe Lionel Messi în locul lui Diego Armando Maradona în poza în care Argentina a câștigat în anul 1986 titlul mondial.

Messi a primit trofeul Campionatului Mondial de la preşedintele FIFA, Gianni Infantino care i-a avut alături pe emirul Qatarului, şeicul Tamim bin Hamad Al-Thani, dar şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron. Jucătorul a fost îmbrăcat într-o robă oferită de organizatori.  Tot el a fost desemnat și cel mai bun fotbalist de la acest turneu. Nu este prima oară când câștigă acest trofeu. I s-a întâmplat și în anul 2014, doar că atunci a pierdut finala cu Germania.

Lionel Messi, omul-record de la Cupa Mondială din Qatar

Cu cele două goluri pe care le-a înscris în finala cu Franța, Messi a ajuns la șapte goluri marcate la această Cupă Mondială și 13 la toate cele cinci turnee finale mondiale la care a participat. Este cel mai bun marcator argentinian la Cupele Mondiale, după ce l-a depășit pe Gabriel Omar Batistuta, dar are și cele mai multe partide la turneele finale. Argentinianul a jucat în 26 de partide cu una mai mult decât germanul Lothar Matthaus.

Atacantul a oferit și un moment care a devenit rapid viral. Când a trecut pe lângă trofeu s-a oprit câteva secunde și l-a sărutat.

Kylian Mbappe a câștigat Gheata de Aur la Mondialul din Qatar!

Clasamentul golgheterilor de la Cupa Mondială din Qatar
8 goluri: Kylian Mbappe (Franţa)
7 goluri: Lionel Messi (Argentina)
4 goluri: Olivier Giroud (Franţa), Julian Alvarez (Argentina)

Sursa Foto: Twiiter FIFA