Line-up Electric Castle 2021. Cine va urca pe scena festivalului de la Cluj

de: Iulia Statie
07 07. 2021

Vești bune pentru români! S-au anunțat artiștii pentru Electric Castle 2021. Cei ce abia așteptau să petreacă până în zori pot să se bucure, mai ales pentru că multe persoane vor urca pe scena festivalului de la Cluj.

Ce artiști vin la Electric Castle 2021. Surprize imense

Electric Castle o să fie organizat între 6 și 15 august chiar la Cluj-Napoca. Cei ce și-au cumpărat bilete pentru acest festival se vor distra în primele trei zile la Bonțida, unde atmosfera o să fie întreținută de unii dintre cei mai așteptați artiști de muzică electronică.

Fanii probabil abia așteaptă să îi vadă pe Sigma și Noisia atunci când vine vorba despre muzica electronică, cei doi venind în România sub forma de DJ Set. După 20 de ani, spectacolul de la Electric Castle o să fie unul dintre ultimele susținute de cei doi.

Participanții se vor bucura de 6 scene pentru a avea parte de diversitate muzicală. La eveniment sunt așteptați ACID ARAB dj-set, Molchat Doma, Acid Pauli, Sigma dj-set, The Blaze dj-set și mulți alții.

Ce se întâmplă la Electric Castle 2021. Toată lumea se va bucura

După ce distracția se va muta de la Bonțida în Cluj, participanții se vor putea bucura de 20 de scene, printre care una uriașă amplasată în Piața Unirii. Aici vor încânta pe toată lumea Asaf Avidan, The Blaze, Aurora, Dubioza Kolektiv și Slowthai.

De la pop norvegian, la o atmosferă nebunească în stil balcanic, cei ce vor participa la Electric Castle au de unde alege. Bineînțeles, surprizele de la festival nu se termină aici, mai ales pentru că organizatorii mai au mulți ași în mânecă.

Ce cântăreți români o să fie prezenți la evenimentul spectaculos

Reprezentanții Electric Castle au anunțat line-up-ul printr-o postare pe o platformă de socializare. Fanii festivalului s-au bucurat enorm pentru că, după o lungă perioadă în care evenimentele au fost anulate, vor putea să se distreze și să danseze pe muzica artiștilor preferați.

Amatorii de muzică românească o să fie și ei mulțumiți. Orchestra Operei Naționale Române din Cluj va urca pe scenă, acompaniată de Elena Mîndru.

Mai mult, artiști și trupe ca Subcarpați, Alternosfera, Irina Rimes, GOLAN, Șuie Paparude, Vița de Vie, CTC, Coma și ZDOB ȘI ZDUB vor bucura fanii cu unele dintre cele mai bune piese.

Totuși, mai există foarte mulți artiști ce trebuie să fie anunțați de către reprezentanții Electric Castle 2021, așa că organizatorii nu au putut să stea pe gânduri și și-au dat frâu liber imaginației pentru evenimentul din acest an.