LIDL România, anunț major pentru toți clienții lor din Brașov. Ce va apărea în curând în parcarea unui supermarket

LIDL România, anunț major pentru toți clienții lor din Brașov. Ce va apărea în curând în parcarea unui supermarket
Lidl România în plină expansiune

Încă de la începutul anului Frank Wagner, CEO Lidl România, anunța continuarea proiectelor de noi magazine la nivel național. Proiectul va fi condus mai departe și de Marco Giudici. Italianul va prelua funcția de CEO al Lidl România începând cu 1 noiembrie 2021. Planul de expansiune se materializează și în această lună cu un nou magazin în Brașov.

Lidl România în plină expansiune. Noul CEO anunță noi surprize clienților români

Unitatea românească a retailerului german Lidl anunța deschiderea unor noi magazine în acest an. Prima unitate, anunțată în luna mai, este situată în Snagov, în județul Ilfov, conform celor declarate într-un comunicat de presă la acel moment. Unitatea din Snagov se întinde pe 1.300 mp și are 10 angajați.

„Dacă vom reuși în ceea ce am făcut în ultimii trei – patru ani, când am crescut de trei – patru ori mai repede decât media pieței, suntem încrezători că putem ajunge pe primul loc în acest an, dar acest lucru nu este un obiectiv în sine.”, declara recent Frank Wagner, CEO al Lidl România.

Bugetul de investiții pentru acest an este de 200 de milioane de euro, potrivit CEO-ului. În 2021 compania a continuat investiția în România prin deschiderea unui nou magazin în Chișinău-Criș, raionul Arad,în iulie, și unul în Oradea.

Rețeaua națională Lidl România ajungea la acel moment la 299 de unități. În august s-a mai deschis un magazin Lidl în București. Alte două noi magazine au fost deschise în Ștefănești.

Alte magazine au mai fost deschise, tot în august, în Borsa, Bistrița și Brad, încheind luna cu 304 de magazine. Gigantul este la amre concurență cu fratele său mai mic, Kaufland, la numărul de noi magazine deschise.

În Brașov Lidl are 8 magazine. Lidl România îl deschide pe al nouălea

Orașul de sub poalele Tâmpei are deja 8 magazine deschise în ultimii ani. Într-un comunicat emis zilele acestea, Lidl România, anunță presa locală, vor deschide un al nouălea magazin, creând astfel cel puțin 20 de locuri de muncă.

Noua locație din Brașov va fi deschisă pe  Șoseaua Cristianului, Nr. 1-3. Continuându-și planul de energie verde, Lidl România anunță că noua locație dispune de stație de încărcare pentru automobilele electrice.

Oficialii se laudă cu o suprafață de vânzare de peste 1.300 mp în noua locație din Brașov. Clienții brașoveni vor avea, ca și facilitate, 140 de locuri de parcare.

Lidl România a declarat că va continua să promoveze colaborarea cu producătorii locali. Multe mărci de calitate vând în prezent în rețeaua sa, și majoritatea produselor sunt produse românești. Retailerul este prezent în România din 2005 și operează acum peste 300 de magazine și cinci centre logistice, cu peste 8.500 de angajați.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI