Lidia Buble, dezvăluire despre un moment cu gust amar de la Asia Express. Ce a făcut-o pe sora artistei să plângă: „S-au dat anumite faze, lumea a judecat greşit”

de: Sabina Anastasia
04 03. 2024

Asia Express – Drumul Zeilor 2024 intră în linie dreaptă. În contextul de față, Lidia Buble a făcut dezvăluiri despre experiența pe care a trăit-o împreună cu sora ei, Estera, la show-ul de la Antena 1. Au trecut prin numeroase sentimente intense. „S-au dat anumite faze, lumea a judecat greşit”. Foto

Lidia Buble, dezvăluiri despre participarea la Asia Express

Echipa de producție Asia Express – Drumul Zeilor 2024 face primele demersuri pentru a pregăti reality-show-ul în cauză. Lista echipelor și primele imagini cu concurenții au fost făcute deja publice. În circumstanțele date, foste vedete de la emisiunea amintită au depănat amintiri.

Lidia Buble a vorbit recent despre experiența pe care a trăit-o împreună cu sora ei, Estera Buble, la Asia Express, în ultimul sezon. Au călătorit împreună în Turcia, Georgia, Iordania și Israel și au fost nevoite să treacă prin numeroase provocări. Una dintre ele le-a lăsat însă, un gust amar.

Cântăreața a rămas cu frustrări după ce a mers la Antena 1

Lidia Buble a dezvăluit că, în urma unei experiențe difuzate pe micile ecrane de la Asia Express, a rămas cu un gust amar. Atât ea, cât și sora ei. Estera Buble a fost mai afectată de tot ce s-a petrecut față de ea, nefiind obișnuită să participe în reality-show-urile de la TV.

Cântăreața a mărturisit că a rămas frustrată după ce Antena 1 a difuzat parțial o secvență în urma căreia a fost foarte judecată de public. Nu doar ea, ci și sora ei. Tot ce s-a difuzat pe ecrane a lăsat loc de interpretări, situația nefiind prezentată așa cum era în mod real.

„Lumea ne-a judecat greșit”

„Pe televizor se pun doar numite faze, secvențe. Oamenii nu știu ce se află în spate. (…) Acolo lumea ne-a judecat greșit. Că nu se poate, voi care veniți dintr-o familie de oameni credincioși, n-aveți bun simț, nu știți să fiți oameni”, a declarat Lidia Buble, într-un interviu pentru Unica.

Cântăreața a explicat că este frustrant să fii judecat pe nedrept. Dacă ea era obișnuită cu astfel de situații în industria muzicală, sora ei nu a fost la fel de pregătită pentru asta. Estera Buble a fost șocată și a plâns mult, potrivit dezvăluirilor făcute de tânăra blondină.

Ce s-a întâmplat, de fapt, în scena cu Zarug și Lorelei

Totul are legătuă cu scena din care a reieșit că Lidia Buble și sora ei au furat mașina concurenților Zarug și Lorelei de la autostop. Deși știm cu toții că nu se pot difuza toate momentele filmate la TV, se pare că ce a fost difuzat a lăsat loc de interpretări. Mașina respectivă ar fi oprit pentru ele.

Mașina s-ar fi oprit în dreptul echipei formate din Zarug și Lorelei, care a urcat imediat în vehicul, însă Lidia Buble era convinsă de altceva. A întrebat șoferul pentru cine a oprit. I s-a confirmat că pentru ea și Estera Buble, așa că i-a rugat pe Zarug și Lorelei să coboare din mașină.