Lidia Buble a renunțat la inhibiții. Imaginea cu care și-a înnebunit fanii

Lidia Buble încinge spiritele pe rețelele de socializare

Lidia Buble șochează din nou, prin aparițiile sale pe rețelele de socializare. Nu ar fi prima dată când fanii au parte de astfel de momente din partea artistei. Dar, parcă de data asta a fost un pic mai mult, decât de obicei.

Lidia Buble încinge spiritele pe rețelele de socializare

De când s-a despărțit de Răzvan Simion, Lidia Buble reușește să-și impresioneze fanii. Mai ales pe rețelele de socializare. O face fie prin dialogurile sincere cu ei, fie prin diferitele ipostaze surprinse și publicate de artistă. Ultima pățanie a Lidiei Buble, după cum s-a văzut pe Instagram, a fost mai mult decât și-ar fi putut imagina oricine.

Lăsând la o parte pudismul și inhibițiile, Lidia Buble a decis să apară în fața fanilor, pe Instagram, în cel mai transparent sutien, fanii având ce admira la tânăra vedetă. Într-un sutien transparent, prin care i se puteau vedea sânii, și  fără machiaj, Lidia Buble a decis să apară în fața fanilor. În afară de poza transparentă, Lidia Buble a mai postat și poze alături de fratele ei mai mic și una din cumnatele sale, scriind în drepul pozei:

”Două superbități. Frumusețea lui mama și aici o altă superbitate. Cei mai frumoși din lume. Fratele mai mic și cumnata mea”, a spus Lidia despre fratele și cumnata ei, pe Instastory.

Lidia relaxată, dar cu gândul la Răzvan Simion

După episodul despărțirii de Răzvan Simion, Lidia a tot încercat să demonstrze că a trecut peste asta. Fie prin postările provocatoare pe rețelele de socializare, fie prin comentarii, vedeta pare-se că a trecut cu bine și că-și vede de viață. Problema este, după cum a recunoscut chiar ea, că nu va putea sta departe de Răzvan Simion, având în vedere că acesta este managerul ei artistic:

”Da, este adevărat. Este managerul meu. Este omul care mă susține cel mai mult în cariera mea. M-a ajutat să merg pe drumul pe care eu am ales să merg.

Vreau să-i mulțumesc din suflet. Chiar pregătim niște proiecte super faine și curând vine și piesa nouă”, a declarat Lidia pe contul său de Instagram.

Aceste dezvăluiri, vedeta le-a făcut în una din sesiunile sale de dialoguri cu fanii pe Instagram. Nu ar fi prima dată când vedeta face astfel de dezvăluiri. La câteva luni după despărțirea de Răzvan, vedeta recunoștea că îi este și că îi va fi greu să stea departe de fostul partener, ca dovadă stă și dezvăluirea făcută recent pe Instagram.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI