Lidia Buble a fost audiată de Poliție după ce ar fi mituit doi agenți. Ce s-a întâmplat cu artista
Fanii Lidiei Buble sunt șocați de cele auzite recent despre artistă. Cunoscuta cântăreață ar fi mituit doi oameni ai legii, ulterior a fost audiată de Poliție. Ce s-a întâmplat cu concurenta de la emisiunea ‘Asia Express’?
Lidia Buble, audiată de Poliție: cântăreața ar fi mituit doi agenți
Lidia Buble a fost audiată la DIICOT după ce ar fi dat bani unor polițiști care intenționau să o verifice cu aparatul etilotesc. Cântăreața ar fi sunat un prieten care ar fi sfătuit-o să încerce această metodă. După ce agenții Brigăzii Rutiere București ar fi acceptat banii, vedeta l-a sunat din nou pe prietenul respectiv și i-a povestit cum a decurs totul.
Vedeta nu știa că telefonul acestuia era monitorizat la solicitarea DIICOT, în contextul unei anchete care privea presupuse infracțiuni asemănătoare criminalității organizate. Concret, cunoscuta concurentă de la ‘Asia Express’ a fost oprită de un echipaj al Brigăzii Rutiere în timp ce se îndrepta către locuința sa din București.
Cei doi oamenii ai legii i-ar fi cerut vedetei să sufle în aparatul etilotest, dar ea a evitat acest lucru și a sunat un prieten pentru a-l întreba cum să procedeze, semn că ar fi consumat alcool și îi era frică să nu i se ia carnetul și să evite eventuale necazuri de natură penală.
Telefonul prietenului contactat de Lidia era monitorizat, motiv pentru care procurorii DIICOT au deschis un dosar de corupție în care sunt vizate fapte de instigare, dare și luare de mită, arată gândul.ro.
„Este foarte lungă povestea”
Cu toate astea, Lidia nu are deloc de ce să se plângă pe plan profesional și nici pe plan personal. Aceasta și-a găsit o altă iubire după ce a pus punct relației cu Răzvan Simion.
„O iubesc foarte mult, desigur. Îmi place extrem de mult România’, a declarat Harlys Bacerra, pentru spynews.ro. „Plimbarea prin București m-a făcut să-mi amintesc de Havana mea’, a scris iubitul Lidiei Buble la Instastory.
„Este foarte lungă povestea (n.r. – cu Harlys), trebuie să îmi iau o zi să vă povestesc. Da, chiar sunt fericită, foarte fericită şi foarte împlinită pe toate planurile. În două-trei cuvinte, mi-a pus Dumnezeu mâna în cap. Eu cred că fiecare om merită să fie fericit şi vă doresc să fiţi măcar la fel de fericiţi cum sunt eu.
Sunt norocoasă. Pentru mine nu există actori, cântăreţi, vedete, nevedete. Fiecare avem un job, o meserie pe care o facem, dar da, este foarte adevărată că dragoste vine când nu te aştepţi şi răsare unde nu te aştepţi’, a spus Lidia Buble la Instastories.