Liceul din România care are rata de promovare 100%. Cum a fost posibil: explicația neașteptată

de: Ana Chivu
05 07. 2021

Profesorii unui liceu din România sunt mândri din cale afară de rezultatele excepționale ale liceenilor de anul acesta. Rata de promovare a fost de 100% la Bacalaureat 2021. Care a fost explicația pentru reușita de zile mari a viitorilor studenți? Toți au planuri mari în privința viitorului lor.

Liceul din România cu rata de promovare de 100%

În lista liceelor care au intrat în top în funcție de rata de promovare a candidaților este și Liceul Tehnologic Iancu Jianu din Județul Olt. Dascălii instituției menționate sunt extrem de fericiți pentru liceenii puțini, dar buni care au reușit să treacă de examenul maturității cu brio.

Încercările nu au luat sfârșit pentru aceștia care se pregătesc să plece spre facultăți din toată țara. Concret, din cei 16 candidați înscriși și 15 prezenți toți au reușit să ia BAC-ul. Subliniem că nu numai anul acesta a fost o reușită în dreptul liceenilor din Liceul Tehnologic pentru că sunt deja ani buni de când se indică acest lucru.

Performanța din 2021 revine din dreptul clasei de Științe ale naturii. Directorul școlii a declarat că nu există secrete în acest caz, pentru că este vorba despre seriozitatea elevilor și a profesorilor care îi pregătesc de la începutul ciclului liceal.

Pregătirea intensă a fost cu siguranță în clasa a XII-a: Aici s-a făcut pregătire non-stop, începând cu luna octombrie şi până cu o zi-două înainte de Bacalaureat. „Noi avem Ştiinţe ale Naturii şi se pregătesc pentru domeniul acesta.

Marea majoritatea sunt în învăţământul universitar şi sunt în categoria aceea care intră la facultăţi şi le mai şi termină, nu doar se află în treabă. Tradiţia aceasta cu procentul mare la Bacalaureat e cam de 5 ani, noi niciodată n-am picat sub 80%. E drept, anul ăsta e o surpriză şi pentru mine cu 100%. Avem şi note de 10, la Română şi Biologie““, a spus sursa citată, pentru adevărul.ro.

„E o mândrie pentru noi”

La Limba și Literatura Română copiii s-au pregătit în acest an cu prof. Manuela Păun, iar în anii trecuți cu prof. Mariana Munteanu și prof. Nicolae Munteanu. La Matematică i-a îndrumat prof. Costinel Dănuț Căluianu, iar la Biologie prof. Ticuța Besnă.

„Sută la sută este mai mare interesul pentru teoretic, în special din partea elevilor buni. E chiar o mândrie pentru noi să aflăm că au intrat pe la Academia de Poliţie, şi ştiţi ce concurenţă este, pe la Politehnica din Bucureşti – la Electronică, pe la Medicină…

Ar fi mult de povestit, dar vă spun că sunt copii de la ţară, pentru că nu e un secret că Iancu Jianu este în mediul rural, foarte serioşi, care chiar îşi doresc să facă ceva în viaţă“, a completat Constantin Călugăru, directorul instituției.