Lia Olguța Vasilescu, în vizorul CNCD. Ce amendă riscă șefa de campanie a Vioricăi Dăncilă

de: Diana Radu
17 11. 2019

După atacul dur lansat de Lia Olguța Vasilescu la adresa președintelui Klaus Iohannis, șefa de campanie a Vioricăi Dăncilă a intrat în vizorul CNCD, iar de acest lucru s-a asigurat Rareș Bogdan. Lia Olguța Vasilescu l-a acuzat pe Iohannis, de faptul că ”se vede deja şef de lagăr de concentrare”.

Lia Olguța Vasilescu este pasibilă de amendă după acuzațiile xenofobe aduse președintelui României

Preşedintele Consiliului Național pentru Combaterea Discrimănării (CNCD), Csaba Asztalos, a declarat că a primit mai multe plângeri referitoare la afirmaţii cu caracter xenofob, cu elemente de prejudecată şi stereotip sau incitare la ură, făcute de Lia Olguța la adresa președintelui. De asemenea, Asztalos a mai spus că este îngrijorat de retorica folosită în campania electorală și că va cerceta acest caz.

Faptele de discriminare se sanctioneaza contraventional:

  • cu avertisment;
  • cu amendă de la 1.000 lei la 30.000 lei dacă discriminarea vizează o persoană fizică;
  • cu amendă de la 2.000 lei la 100.000 lei dacă discriminarea vizează un grup de persoane sau o comunitate;

Lia Olguța Vasilescu ar putea primi o amendă de până la 100.000, dacă se demonstrează că declarațiile ei la adresa președintelui, au adus vreo discriminare comunității germane

„În primul rând cu îngrijorare pentru că avem o serie de manifestări, ieşiri în această campanie electorale care deja apar ca plângeri la CNCD şi ne-am dori ca până la al doilea tur să păstrăm o anumită limită şi decenţă în campania electorală. În măsura în care vom primit plângeri, desigur vom face procedura şi vom analiza şi această speţă

Plângerile vizează elemente de prejudecată şi stereotip utilizată în campanie şi incitare la ură sau discurs de ură, mai ales elementul de xenofobie, legat de anumiţi competitori sau alte persoane etichetate ca fiind străine şi care ocupă funcţii în statul român.

Dacă ajungem la concluzia că depăşeşte limita libertăţii de exprimare, sancţiunile încep de la 1000 de lei până la 30 000 de lei dacă considerăm că e vorba de o atingere adusă unei comunităţi, atunci de la 2000 de lei până la 100 000 de lei”, a spus Csaba Asztalos.

Reacția lui Rareș Bogdan după atacul xenofob al Liei Olguței la adresa președintelui: ”Vom face plângere!”

Rareş Bogdan o pune la punct pe Olguţa Vasilescu

Rareş Bogdan a afirmat că prin aceste atacuri se aduc atingere relaţiilor dintre România şi Germania şi se jigneşte comunitatea evreiască.

Cei din PSD încearcă să activeze frica în rândul alegătorilor şi atunci folosesc această retorică pericoloasă, îl prezintă pe preşedinte ca pe un om care va face rău oamenilor. E o neînţelegere a ceea ce înseamnă această ţară România există ca naţiune, pentru că în interiorul acestui popor minunat sunt etnici care au adus prin contribuţia lor un plus României. Olguţa Vasilescu nu înţelege sau se face că nu înţelege sau încearcă să presare frica, ura, printre votanţi pentru a-i radicaliza şi ostiliza.

Vom depune plângere. Vorbim de un etnic german votat de patru ori de sibieni, de români acum 5 ani, în urmă cu o săptămână de 3,7 milioane de români, recunoscut de acest popor…Nu e prima dată când folosesc ideea de etnic german, etnic sas în încercarea de a-l poziţiona într-o istorie care a trecut de 75 de ani – o altă epocă, o altă zonă din Europa. Astfel de afirmaţii creează o problemă la nivelul statului român cu cel german. Sunt convins că ambasadorul Germaniei va reacţiona”, a declarat Rareș Bogdan.