Legenda uriașei din Iași, între istorie și realitate. Ce ascunde statuia din județ?

Autor: Chivu Ana - 16.06.2019, 14:20
Care este povestea statuii din Iași?

Cimitirul Eternitatea din Iași are o statuie a unei uriașe care a fascinat pe toată lumea. Ce spune legenda urbană și care a fost povestea fetei?

Uriașa din Iași, poveste tragică

Pe o alee lăturalnică se află statuia uriașei care a făcut curioase numeroase persoane. Aceasta își ascunde misterul în Cimitirul Eternitatea, predestinat pentru unul dintre cele mai contorversate personaje. Cenușa istoriei s-a așternut peste uriașă, dar nu și peste vorbele cetățenilor. Legendele urbane propun diverse origini, dar una este mai des vehiculată. Lucrarea o întruchipează pe fiica unui ieșean.

Micuța a suferit de gigantism. din cauza acestei boli, tatăl ei a împușcat-o. O altă poveste spune că tatăl fetiței a fost nevoit să o împuște pentru a salva altă viață, dat fiind faptul că uriașa sufoca pe orcine strângea în brațe. În realitate, statuia este mai simplă decât s-ar fi gândit oricine. Aceasta a fost cumpărată de la un maestru vienez de către Vasile Beldiman și a fost așezat în cavoul familiei Rosetti, familie cu care era prieten bun. Statuia a devenit cel puțin în ultimii ani, loc de pelerinaj al tinerelor cupluri. Pe gât, palme și rochie, statuia uriașei poartă cuvinte precum: „iubire”, „sănătate”, „noroc”, „fericire”, „noroc în viaţă”.

Statuia uriașei din Iași, poveste impresionantă
Statuia uriașei din Iași, poveste impresionantă

Altă versiune a legendei

Alte povești vehiculate arată că uriașa a fost batjocorită de copii pentru cum arăta și pentru că era atât de diferită față de ei. Prietenii de joacă ar fi închis-o într-un loc întunecat, iar după ce a reușit să scape a rămas cu traume. Aceasta a început să se comporte foarte urât cu toți copiii pe care îi vedea și să se răzbune pe toți pentru greșeala altora din trecut, astfel că a ajuns foarte aproape de a omorâ pe cineva. În acel moment tatăl ei i-a luat viața.

loading...

Citește și...