Legăturile lui Traian Băsescu cu clanurile mafiote. Ce relație are cu un cunoscut interlop

de: Alexandra Chivu
17 08. 2020

Un scandal de corupție și șantaj răsuna în urmă cu șase ani. Familia celui mai cunoscut interlop din România, Bercea Mondialu’, era acuzată că l-a șantajat pe fratele președintelui Traian Băsescu. Presiunile ar fi avut o miză, susțineau membrii familiei interlopului: să-și recupereze cei 300 de mii de euro, bani despre care ei spuneau că au ajuns la Mircea Băsescu pentru a-i scoate pe Bercea și pe fiul său din închisoare. La suprafață, discursul corect despre lupta împotriva corupției naviga pe ecrane, iar în adâncimi, încrengăturile rodeau și treceau sub tăcere. Paradoxul și revolta oamenilor l-au făcut la acea vreme pe fostul președinte să se delimiteze în final de Mircea, arucându-l în groapa cu lei. La rândul său, astăzi, după eliberarea din închisoare, Bercea ”i-a retras” oficial prietenia lui Traian Băsescu, dezicându-se de fostul șef de stat.

Șantajul ”Mondial” la familia Băsescu s-a încheiat odată cu prietenia

Context: Familia interlopului Bercea Mondialu’ l-a filmat pe Mircea Băsescu în timp ce primea 300.000 de euro mită pentru ca acesta să intervină pe lângă fratele lui, în speranța că-l va ajuta pe Bercea să scape de un dosar penal în care era judecat pentru omor.

  • Acesta fusese condamnat definitiv de magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție la 8 ani și 9 luni închisoare pentru tentativă de omor calificat, după ce în anul 2011 și-a înjunghiat unul dintre nepoți, pe Ionuț Anghel, în urma unei altercații care a avut loc într-un bar din orașul Drăgănești, județul Olt.

În anul 2016, Mircea Băsescu a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru trafic de influență. Ulterior, mai mulți membri ai familiei interlopului au fost trimiși în spatele gratiilor pentru șantaj la fratele președintelui. Cel mai mult a luat Florin Anghel, fiul lui Bercea: 9 ani și 3 luni.

În luna octombrie a anului 2019, după ce Bercea a fost eliberat din închisoare, a anunțat pe pagina sa de Facebook faptul că prietenia lui cu Traian Băsescu s-a încheiat. Bărbatul a postat o imagine în care apare în compania fostului președinte al România în descrierea căreia a notat: „O prietenie veche! Care a luat sfârșit!”.