Lalelele și zambilele tale vor rezista mai mult în vază. Ce să pui în apă, e secretul bunicilor noastre
Primăvara este anotimpul lalelelor și zambilelor. În această perioadă, piețele și florăriile sunt pline de aceste flori minunate și parfumate, așa că multe persoane aleg să le cumpere, însă nu cunosc anumite trucuri pentru ca ele să reziste cât mai mult. Ce e bine să pui în apa lor?
Ce să pui în apa lalelelor și zambilelor să reziste mai mult în vază
Zambilele și lalelele sunt, fără îndoială, printre cele mai iubite flori la început de primăvară. Mirosul și culoarea lor atrag atenția imediat, dar aceste flori nu rezistă foarte mult. Pentru ca aspectul lor delicat și parfumul deosebit să reziste câteva zile, există trucuri utile. Pe vremuri, bunicile noastre adăugau câteva ingrediente pentru ca lalelele și zambilele să fie cât mai frumoase.
Trucurile utilizate de bunicile noastre
Aceste flori au nevoie de o îngrijire mai specială, așa că iată ce trebuie să adăugați în apa lor pentru a rezista mai mult în vază. Iată câteva recomandări utile pentru toate gospodinele:
- Zahăr. Punerea unei lingurițe de zahăr în apă poate oferi hrana necesară pentru florile proaspete.
- Oțet sau suc de lămâie. Aceste ingrediente pot ajuta la menținerea apei din vază curată.
- Evitați expunerea la căldură și lumină directă. Plasați vaza cu zambile și lalele într-un loc răcoros, ferit de lumină directă a soarelui și de surse de căldură excesivă.
- Tăiați periodic tulpinile și îndepărtați florile moarte. Îndepărtarea florilor care s-au învechit și tăierea periodică a tulpinilor poate fi de mare ajutor pentru creșterea și menținerea prospețimii florilor.
Citește și: Plantarea lalelelor. Tehnica de grădinărit care le face să înflorească de mai multe ori pe an
Cum faci lalelele să crească mai repede
Dacă doriți ca primăvara să aveți grădina plină de culoare, ideal ar fi ca bulbii de lalea să fie plantați în luna noiembrie. Pentru ca aceștia să nu înghețe, se recomandă să fie puși la o adâncime de 5-6 cm. Mai mult de atât, pentru a ajuta lalelele să crească și să se dezvolte cât mai bine posibil, puteți folosi un ingredient puternic de bucătărie care funcționează ca un îngrășământ de înflorire super eficient: amidon de porumb.
Amidonul de porumb este unul dintre ingredientele de bucătărie care are numeroase beneficii, atât pentru piele și păr, cât și pentru plante. Știați că puteți folosi amidon de porumb pentru a crea un îngrășământ de casă care vă va ajuta lalelele din ghiveci să înflorească? Da, este adevărat.
Acest îngrășământ de casă este mai conomic, ușor de făcut și foarte eficient în creșterea și înflorirea lalelelor din grădină sau din ghivece. Iată cum să procedați!
Îngrășământ de casă pentru lalele
Amestecă 1 lingură de amidon de porumb și 1 lingură de cenușă de lemn într-un recipient cu jumătate de litru de apă. Dizolvați complet toate ingredientele, iar mai apoi udați amestecul în solul lalelelor. Aveți grijă să nu udați frunzele sau mugurii. Repetați procesul o dată pe săptămână în timpul sezonului de creștere.