La 87 de ani, Papa Francisc a început cea mai lungă călătorie a pontificatului său. În 12 zile, va zbura 32.000 de km, ce țări va vizita

de: Violeta Badea
05 09. 2024

Papa Francisc, în vârstă de 87 de ani, se pregătește pentru cea mai lungă călătorie a pontificatului său. Acesta va vizita câteva regiuni în care influența Bisericii Catolice este în creștere. Călătoria va dura nu mai puțin de 12 zile, iar Suveranul Pontif va ajunge în destinații exotice și diverse, oferindu-i oportunitatea de a întâlni credincioși și lideri religioși de pe diferite continente.

Unde va fi prima oprire a lui Papa Francisc

Prima oprire a Papei va fi în Jakarta, capitala Indoneziei, între 3 și 6 septembrie. Aici, Suveranul Pontif va avea o agendă plină, având ca punct central dialogul interreligios.

În data de 5 septembrie, Papa Francisc va participa la o întâlnire interconfesională la moscheea Istiklal, cea mai mare moschee din Asia de Sud-Est.

Aici, el va semna o declarație comună împreună cu Marele Imam, Nasaruddin Umar, promovând pacea și înțelegerea între creștini și musulmani. Aceasta va fi o etapă importantă în consolidarea relațiilor dintre cele două religii într-o țară unde majoritatea populației este musulmană.

Papa Francisc va mai avea întâlniri oficiale cu președintele Joko Widodo și va oficia o slujbă pe un stadion uriaș, adunând mii de credincioși. Aceasta marchează a treia vizită a unui papă în Indonezia, după cele efectuate de Paul al VI-lea și Ioan Paul al II-lea.

Probleme sociale și ecologice în Papua Noua Guinee

Între 6 și 9 septembrie, Papa Francisc va vizita Papua Noua Guinee, o țară afectată de conflicte și instabilitate. Aici, Suveranul Pontif va pune accentul pe probleme sociale, cu întâlniri planificate cu copii ai străzii și cu grupuri locale.

De asemenea, mediul va fi un subiect central, dată fiind situația gravă a despăduririlor și catastrofelor naturale din regiune. Se așteaptă ca Papa să reitereze apelurile sale pentru protecția planetei, tema ecologiei fiind una dintre preocupările constante ale pontificatului său.

Citește și Mormântul lui Papa Francisc, pregătit deja. Biserica în care Suveranul Pontif a ales să fie înmormântat!

Timorul de Est și Singapore. Misiune catolică

Călătoria continuă în Timorul de Est între 9 și 11 septembrie, o țară unde 97% din populație este catolică. Aici, Papa Francisc va aborda subiecte delicate, cum ar fi violența sexuală în cadrul Bisericii.

Vizita sa vine pe fondul scandalului Belo, un fost episcop acuzat de abuzuri sexuale, ceea ce a adus Biserica Catolică în centrul atenției publice. Ultima oprire a călătoriei va fi în Singapore, între 11 și 13 septembrie, unde Papa va petrece 48 de ore.

În acest oraș-stat cosmopolit, catolicii reprezintă doar 8% din populație, dar Francisc își continuă eforturile de a evangheliza ”periferiile” lumii, un obiectiv major al pontificatului său.

Chiar și la 87 de ani și cu probleme de sănătate recente, Papa Francisc își urmează chemarea de a răspândi mesajul de pace și solidaritate, explorând cele mai îndepărtate colțuri ale lumii.

Citește și Papa Francisc, anunț despre cel de-al Treilea Război Mondial: „Câmpul de luptă este Ucraina”!