Kovesi, la un pas să devină șefa Parchetului European. Cine o susține oficial

de: Ciprian Ioana
07 03. 2019

Laura Codruța Kovesi, fosta șefă a DNA, este aproape să conducă Parchetul European. A primit susținerea unei importante instituții europene și este cotată cu mari șanse să ancheteze, din poziția de procuror-șef, fraudele cu bani europeni.

Parlamentul European a decis oficial să o susțină pe Laura Codruța Kovesi pentru ocuparea funcției de procuror-șef european.  Informația e oferită de Grupul Verzilor din PE, care are un membru în echipa de negociatori.   Discuțiile se vor purta, pe mai departe, și cu echipa Consiliului European.

„Astăzi, conferința președinților din Parlamentul European a decis nominalizarea Laurei Codruța Kovesi, fost procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție din România, pentru funcția de procuror-șef european la noul Parchet European (EPPO). Acum, urmează ca Parlamentul să cadă de comun acord cu Consiliul European. Judith Sargentini va conduce negocierile din partea Verzilor/Grupul EFA”.
Comunicat Grupul Verzilor

Copreședinta grupului de europarlamentri are numai cuvinte de laudă la adresa fostei șefe a DNA.

Parlamentul European transmite un mesaj puternic, că ia în serios lupta împotriva corupției, fraudelor și infracțiuninilor transfrontaliere susținând o persoană cu atâta experiență și expertiză. Laura Codruța Kovesi are un istoric greu de egalat în susținerea justiției și tragerea la răspundere a oficialilor pentru fapte de corupție, în ciuda numeroaselor încercări de interferență în munca sa a Guvernului PSD-ALDE”.
Ska Keller, co-preşedinte al grupului Verzilor

Philippe Lamberts, de asemenea co-președinte al Verzilor, a adăugat că „este vital ca UE să arate că nu va ceda ingerințelor politice în lupta împotriva corupției și a fraudelor alegând-o pe Laura Codruța Kovesi”.

Veștile de la Bruxelles vin în aceeași zi în care Laura Codruța Kovesi este audiată de Secția Specială de anchetare a magistraților, în urma unui denunț făcut de fugarul Sebastian Ghiță.