Kovesi, în fața deciziei finale pentru funcția de procuror șef european
Laura Codruța Kovesi ar putea afla joi, 4 aprilie, decizia finală cu privire la numirea în funcția de procuror șef al Parchetului European. Astăzi are loc a treia rundă de negocieri între Parlamentul European și Consiliul UE, iar cele două instituții și-au exprimat sprijinul pentru candidați diferiți.
ACTUALIZARE: Runda de negocieri de joi, 4 aprilie, a eșuat. Reprezentanții Parlamentului European și cei ai Consiliului Uniunii Europene nu au ajuns la nicio înțelegere. Astfel, următoarea rundă de negocieri și, posibil, ultima, va avea loc pe 10 aprilie.
Între timp, magistrații de la Curtea Supremă au decis să ridice măsura controlului judiciar instituit pe numele fostei șefe a DNA. Chiar dacă este anchetată în România, Laura Codruța Kovesi este susținută de Parlamentul European. De partea cealaltă, Consiliul UE îl susține pe candidatul francez, Jean – Francois Bohnert.
S-a ajuns la a treia runtdă de negocieri tocmai pentru că cele două instituții și-au exprimat susținerea pentru candidați diferiți. Runda precedentă de negocieri s-a purtat pe data de 27 martie și s-a încheiat fără rezultat.
Kovesi, hulită în România, dorită în UE
Pe masa judecătorilor de la Curtea Supremă s-a aflat, miercuri, contestația Laurei Codruța Kovesi cu privire la măsura controlului judiciar, impusă în dosarul care are legătură cu aducerea în ţară a fostului director FNI Nicolae Popa. După ce inițial i-au interzis să părăsească țara și să vorbească cu presa, magistrații au decis că măsura nu se justifică.
Anchetarea fostei șefe a DNA a stârnit reacții la nivel european și mai multe ambasade și-au exprimat punctul de vedere cu privire la acest subiect. Printre cei care au vorbit despre problemele din justiție s-au aflat și Frans Timmermans (prim-vicepreședintele Comisiei Europene) și Antonio Tajani (președintele Parlamentului European).
Viorica Dăncilă s-a arătat surprinsă de reacțiile la nivel european. „Declarația de azi (a lui Timmermans) a produs neclarități și nu i-am înțeles rostul pentru că nu este pliată pe realitatea existentă. (…) La fel de surprinsă am fost de declarațiile președintelui Parlamentului European, Antonio Tajani. Cred că niciun decident politic nu poate solicita începerea sau închiderea unei anchete”, a declarat premierul României.