Președintele Klaus Iohannis, noi atacuri la adresa PSD: „Pentru PSD e mult mai bine să-i fie bine lui Dragnea”

de: Ciprian Ioana
15 05. 2019

Președintele Klaus Iohannis a făcut declarații, miercuri, la Palatul Cotroceni. Șeful statului a lansat noi atacuri la adresa PSD.

Președintele Klaus Iohannis și-a început declarația de la Palatul Cotroceni cu o serie de atacuri la adresa PSD. A amintit, din nou, de încercările social-democraților de a modifica legile justiției după bunul plac.

Șeful statului crede că aceste modificări au un singur beneficiar real: Liviu Dragnea.

„PSD a produs cea mai slabă guvernare de după Revoluție. Zero autostrăzi, zero spitale, doar promisiuni. La capitolul realizări, nimic. Cu excepția modificărilor la codurile penale, unde au lucrat mult și prost. De ce? Răspunsul e arhicunoscut: pentru a-l scapă pe Dragnea de justiție. Pentru PSD e mult mai bine să îi fie bine lui Dragnea, decât României și românilor. În Europa,  nu mai discut[ nimeni cu ei. PSD are impresia că nici România nu mai trebuie să fie aproape de UE, PSD se preocupă de problemele lui Dragnea, nu ale românilor”
Klaus Iohannis, președintele României

De asemenea, președintele Klaus Iohannis a spus că a trimis și răspunsul în scris referitor la cei trei miniștri propuși de PSD.

De ce îi refuză președintele pe miniștrii propuși de PSD

Șeful statului a amintit de cele trei numiri pe care PSD le-a făcut pentru ministerul Justiției, cel al Fondurilor Europene și cel pentru Românii de Pretutindeni.

„Înainte de Paște mi-au propus o remaniere a acestui guvern: Nicolicea, Florea și Brăiloiu. Le-am spus că nu sunt de acord, pentru că nu aduce nimic bun. Astăzi le-am dat pesediștilor refuzul meu și în scris, că să înțeleagă că nu sunt de acord cu această remaniere. Pesediștii nu au soluții pentru România”
Klaus Iohannis, președintele României

Premierul a trimis către Palatul Cotroceni încă din 17 aprilie noile propuneri pentru Justiţie, Fonduri Europene şi pentru Românii de Pretutindeni. La câteva zile după acel episod, președintele Iohannis ieșea public și spunea că aceste persoane sunt nepotrivite pentru funcții.

Între timp, cele trei portofolii sunt conduse de interimari, tocmai pentru că președintele a refuzat numirea celor propuși.

În conferința de presă de la Palatul Cotroceni, Klaus Iohannis a amintit și de referendumul pe justiție din 26 mai și i-a îndemnat pe români să iasă la vot.

„Avem ocazia deosebită să decidem viitorul României pe 26 mai. Avem și alegeri europarlamentare și referendum. Ambele sunt despre viitorul european al României. Într-o democrație, lucrurile în politică se schimbă prin vot. Așadar, votați pe 26 mai!”
Klaus Iohannis, președintele României