Kelemen Hunor, decizie radicală privind legea pensiilor speciale. Ce lovitură vor primi beneficiarii: „Este exclus!”

de: Rosu Ioana
14 03. 2023

Vicepremierul Kelemen Hunor a venit luni cu un anunț mai puțin îmbucurător pentru românii care ar trebui să beneficieze de pensii speciale. Liderul UDMR a dat asigurări că, până la sfârşitul lunii martie „va exista o formă finală a legii pensiilor speciale, aceasta urmând să fie una corectă, echilibrată şi constituţională”.

„Lucrurile vor fi rezolvate în termenul stabilit și asumat de România”

Kelemen Hunor este hotărât mai mult ca niciodată să facă dreptate în ceea ce privește pensiile speciale, care oferă niște avantaje, uneori nemeritate, pentru beneficiari. Așa se face că o anumită categorie de angajați iese la vârsta de 50 de ani la pensie, iar valoarea de bani obținută este una semnificativă, similară cu salariu.

Din acest motiv, liderul UDMR a promis că se vor lua toate demersurile necesare, astfel încât, prin acțiuni legale, să se aibă în vedere o schimbare radicală a lucrurilor care se întâmplă în prezent, acesta oferind ca termen de rezolvare a situației finalul lunii martie.

„Cu pensiile speciale, eu cred că până la sfârşitul lunii martie vom avea o formă finală a legii. Avem un grup de lucru, şi de la noi sunt doi specialişti, şi de la celelalte partide, vor veni în coaliţie şi, pe baza raportului Băncii Mondiale şi pe baza direcţiei date de coaliţie, sunt convins că lucrurile până la termenul stabilit şi asumat de România vor fi rezolvate. N-o să facem un lucru care nu corespunde principiilor din Constituţie”, a declarat Kelemen Hunor la B1 TV, potrivit Agerpres.

Principiul pe care se bazează Kelemen Hunor pentru o Românie dreaptă

Vicepremierul României a susținut în cadrul aceleiași intervenții că el susține principiul contributivității, respectiv, cu cât contribui la stat, atât vei primi la pensie. Din acest motiv, politicianul se arată nemulțumit de legea actuală, care promovezează discriminarea între anumite meserii.

Mai mult, liderul UDMR este total împotriva pensiilor mari, care depășesc salariul pe care l-a avut angajatul, considerând acest lucru de neacceptat. El a dat exemplul meseriilor favorizate în acest moment de lege, precum cele de judecători, procurori, polițiști

„Eu plec de fiecare dată de la un principiu sănătos – contributivitate şi după aceea, sigur, poţi să mergi pe diferite variante dacă pentru cei care sunt în serviciul public vrei să dai ceva în plus. Aici avem o problemă: nu poate să fie pensia mai mare decât salariul. Este exclus!

Din punctul meu de vedere, nu este bine să ieşi la pensie la 50 de ani şi să primeşti pensie de serviciu. Poţi să primeşti pensie de serviciu dacă ai ieşit mai devreme la pensie, dar după ce ajungi la vârsta de pensionare normală sau valabilă pentru toată lumea. (…)

Asta trebuie să fie valabil şi pentru judecători, şi pentru procurori, şi pentru poliţişti şi pentru toţi cei care pot în acest moment să se pensioneze mai repede. Eu spun care este punctul meu de vedere. În acest moment specialiştii discută, vom vedea soluţia, dar oricum va fi o soluţie constituţională, perfect constituţională şi acest lucru trebuie să-l înţeleagă toată lumea”, a explicat vicepremierul.

Liderul UDMR dorește o nouă lege care să fie respectată

Liderul UDMR a subliniat că nu se doreşte adoptarea unei legi care va pica ulterior la Curtea Constituţională.

„Nu ne dorim o lege care după aceea pică la CCR. Nu ne putem juca cu acest subiect, şi nu numai din cauza banilor europeni. (…) Trebuie să recunoaştem că sunt segmente profesionale din societate care au o capacitate de presiune foarte mare, vrei nu vrei, fiindcă s-au creat din 1997 – 1998 pentru ei nişte, hai să spunem, nişte beneficii mult mai solide decât ar fi trebuit. (…)

Este corect, independenţa justiţiei, şi judecătorului şi procurorului este un lucru la care ţinem cu toţii, dar trebuie să vezi că şi un chirurg şi un neurochirurg au presiune şi nu ies la pensie la 50 de ani. Nu cred că peste un procuror sau un judecător vine o presiune mai mare decât peste un neurochirurg. Şi profesorii şi învăţătorii trebuie plătiţi, pentru că soarta noastră este în mâna lor.

Deci, din acest punct de vedere, nu văd de ce ar trebui să acceptăm această pensionare anticipată, chiar la 51, 52 de ani. Ok, nu la 65, poate la 60, dar de ce la 50? Experienţa lor e absolut necesară pentru societate. Dorinţa noastră este să găsim o soluţie corectă, echilibrată şi constituţională, că nimeni nu doreşte să pice la CCR, fiindcă atunci o luăm de la capăt”, a transmis Kelemen Hunor.