Kate Middleton, secretul ţinutei speciale de la încoronarea Regelui Charles. Cum a sfidat-o pe Camilla de faţă cu toată lumea

de: Manolică Anca
07 05. 2023

Kate Middleton a strălucit la propriu la ceremonia de încoronare a regelui Charles al III-lea. Prințesa de Wales a îmbinat modernul cu clasicul, rezultând o ținută care a întors priviri și a atras cu sine un val mare de aprecieri. Iată detaliul ținutei prin care s-a scris că a sfidat-o pe Regina Camilla.

Kate Middleton, secretul ţinutei speciale de la încoronarea Regelui Charles

La mai bine de jumătate de an de la moartea Reginei Elisabeta a II-a, cel mai logeviv monarh al Marii Britanii, fiul său cel mare, Regele Charles al III-lea, a preluat superba coroană.

Ceremonia a avut loc sâmbătă, 6 mai, fiind o zi istorică pentru britanici. Monarhul a primit coroana Sfântului Edward, la Westminster Abbey, special făcută doar pentru acest ritual. Simbolul tronului a fost confecționat pentru Regele Charles al II-lea în 1661.

A fost o ceremonie încărcată de emoții, la care au luat parte lideri străini, capete încoronate și peste 2.000 de invitaţi. Un rol important la acest eveniment l-au avut Kate Middleton și Prințul William, el fiind următorul moștenitor la tron.

Cum a sfidat-o pe Camilla de faţă cu toată lumea

În cadrul ceremoniei de încoronare, prințesa de Wales au bifat o apariție elegantă și memorabilă, așa cum și-a obișnuit, de altfel, admiratorii până acum. Ea a oferit din nou o lecție de stil, eleganță și rafinament, alegând o rochie care, potrivit experților, poartă semnătura celebrului designer Alexander McQueen, preferatul său, de altfel.

Kate Middleton și-a făcut apariția într-o rochie în nuanța fildeșului, completând simbolistica ținutelor Regelui și Reginei, care au ales albul în semn de puritate și renaștere. Peste rochia care avea brodate motive reprezentând cele patru mari națiuni (trandafirul, trifoiul, narcisa și ciulinele), prințesa a purtat și mantia de ceremonial, de culoare albastră cu margini roșii și decorată corespunzător.

Citește și: Gestul făcut de Camilla în timpul încoronării. Camerele au surprins momentul, Regina consoartă nu s-a putut abţine

Kate Middleton, omagiu pentru Prințesa Diana

Cât despre accesorii, Kate a oferit un nou tribut familiei sale. Astfel, a ales să poarte o pereche de cercei cu perle și diamante care i-a aparținut regretatei prințese Diana, cea care ar fi ajuns astăzi regină dacă nu ar fi divorțat de Prințul Charles.

Totodată, soția lui William nu a uitat-o nici pe regretata regină Elisabeta a II-a, de la care a purtat coleriul George al VI-lea Festoon. În loc de tiara, Kate Middleton a purtat pe cap un accesoriu semnat Jess Collett x Alexander McQueen.

Citește și: Panică la încoronarea Regelui Charles. Ce s-a întâmplat cu William şi Kate înainte de intrarea în Westminster Abbey