Kate Middleton, jignită de doi dintre cei mai cunoscuţi actori. S-a întâmplat de faţă cu toată lumea. Imaginile vorbesc de la sine

de: Corina Oprea
21 07. 2023

Kate Middleton a fost umilită de doi actori celebri. Se aflau cu toții la Wimbledon, iar aceștia au făcut un gest nepotrivit, la care nimeni nu se aștepta. Prințesa a fost stânjenită de felul nepoliticos în care au tratat-o celebrii actori și vizibil deranjată de atitudinea acestora.

Kate Middleton, tratată cu aroganță de doi actori celebri

La finala masculină de la Wimbledon, Kate Middleton a interacționat cu mai multe personalități invitate în tribuna regală pentru a asista la meci. Printre acestea se număra și celebrul cuplu de actori Daniel Craig și Rachel Weisz, al căror comportament a stârnit surprinderea fanilor.

Kate Middleton a fost amabilă și a mers să îi salute pe invitați, iar aceștia i-au întors gestul cum se cuvine. Când a venit, însă, rândul celor doi soți actori, așteptările fanilor au fost înșelate.

Ei bine, atât starul din James Bond, cât și soția sa nu s-au ridicat de pe scaune atunci când s-au întâlnit cu Prințesa de Wales și actorul nici măcar nu și-a scos ochelarii de soare.

@royalnewschannelPrincess of Wales, Princess Catherine, would have supposedly been disrespected at Wimbledon #katemiddleton #windsor #royalfamily♬ som original – Royal News Channel

Chiar dacă Daniel Craig este un vechi prieten al familiei regale, comportamentul lui de la finala Wimbledon nu a fost deloc galant. Fanii regali i-au taxat imediat, inclusiv jurnaliștii.

„Această fotografie mă nemulțumește. Deși s-ar putea să nu fi fost spațiu pentru Rachel Weisz să facă o reverență sau Daniel Craig să se încline, nu ar fi trebuit măcar să se ridice în picioare pentru a o saluta pe Prințesa de Wales? Craig ar fi putut chiar să-și scoată ochelarii de soare când vorbea cu prințesa”, a spus editorul Daily Mail, Richard Eden.

Au fost sau nu actorii nepoliticoși

Alte personalități au reacționat diferit când prințesa a venit să le strângă mâna. Majoritatea s-au aplecat și s-au ridicat în picioare în prezența lui Kate Middleton, dar se pare că aceste gesturi nu ar fi obligatorii.

Se pare, însă, că reacția lor nu ar fi una tocmai nepoliticoasă. Încă din timpul domniei regretatei Reginei Elisabeta, s-a stabilit că „nu există coduri de comportament obligatorii” pentru astfel de ocazii, pentru întâlnirile cu membrii regali.

Fanii l-au taxat pe marele actor și pentru întâlnirea cu Regele Felipe al Spaniei. Nici când acesta a venit să dea mâna cu el nu s-a ridicat, semn că nu face diferențe și nu a avut o reacție special gândită la Prințesă.