Jurnaliștii americani au aflat care este obiectivul jucătoarei Simona Halep. „Este disperată să se întoarcă la acest turneu”
Simona Halep rămâne un personaj important în tenisul mondial, deși sunt mai bine de cinci luni de când a fost suspendată provizoriu pentru dopaj. Jurnaliștii americani de la Tennis365 au aflat care este cel mai mare vis al sportivei din România: să participe la un turneu pe care l-a câștigat în anul 2018.
Jurnaliștii americani au aflat care este visul Simonei Halep
Simona Halep nu a jucat niciun meci oficial de la finalul lunii august! US Open 2022 a fost turneul unde a fost testată și a primit un rezultat pozitiv la Roxadustat. A fost suspendată provizoriu pentru dopaj pe data de 7 octombrie și încă așteaptă să fie programată la o audiere de la tribunalul Sports Resolutions. Trebuia să apară în fața judecătorilor în luna februarie, dar întâlnirea a fost amânată și încă nu se știa la ce dată își va putea expune punctul de vedere.
Simona Halep are de gând să susțină că nu este vinovată și are dovezi că suplimentul alimentar pe care l-a folosit a fost contaminat accidental cu Roxadustat, în timpul procesului în care a fost produs. Există informații că agenția de farmacologie și toxicologie pe care a angajat-o să-i analizeze cazul ar fi găsit chiar și persoana care ar fi greșit.
Jurnaliștii americani nu și-au luat gândul de la Simiina Halep și sunt convinși că jucătoarea din România va face toate eforturile ca să joace la un turneu foarte drag, pe care l-a câștigat în anul 2018.
„În ciuda faptului că este suspendată în acest moment, Simona atrage interesul ca potențială campioană la Roland Garros în acest sezon. Halep este disperată să se întoarcă în turneu și să continue incredibila renaștere care i-a marcat sezonul 2022. Ea își propune al doilea titlu la Roland Garros și al treilea de Grand Slam și știe ce este nevoie pentru a câștiga Roland Garros”, a scris Tennis365.
Simona Halep a câștigat turneul francez în anul 2018, în urma unei finale cu Sloane Stephens. Sportiva din România a fost pe primul loc în clasamentul mondial, dar acum a ajuns pe poziția a 19-a în WTA.