Județul din România în care se închid școlile joi, 6 aprilie. Decizia de urgență luată din cauza ninsorilor
Vremea rea din ultimele zile a dus la precipitații abundente și inundații în anumite județe. De celalată parte, deși într-o lună în care nu ar mai trebui să vorbim despre ninsori, zăpada a căzut în cantități mari ceea ce a dus la decizii drastice din partea autorităților locale. O situație similară a dus la deczia luată de județul din România în care se închid școlile joi, 6 aprilie, motivul fiind ninsorile în cantități mari.
Vremea rea pune mari probleme autorităților locale
În centrul și estul României vremea din ultimele zile a pus mari probleme autorităților. Vorbim aici de ninsori abundente care au complicat lucrurile pentru mulți locuitori, iar ANM anunță că fenomenele se vor menține și în perioada următoare.
Unul din județele afectate grav de căderile de zăpadă este Botoșani, iar autoritățile locale din județ au fost nevoiți să ia măsuri drastice din această cauză.
Vezi și: Cod portocaliu în România. Vine prăpădul în țară, va fi mai rău decât în ultimele ierni
Botoșani, județul din România în care se închid școlile joi, 6 aprilie
Ca urmare a căderilor masive de zăpadă din aceste zile, ISU Botoșani, în colaborare cu inspectoratul județean școlar au decis ca din data de 6 aprilie să se închidă toate școlile de pe raza județului, decizia fiind anunțată printr-un comunicat al ISU Botoșani:
„La întâlnire au fost prezenţi inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani, Bogdan Suriciuc, şi un reprezentant al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani.
În urma analizei situaţiei existente la nivelul judeţului Botoşani, s-a decis suspendarea cursurilor şcolare în toate unităţile de învăţământ din judeţ, pentru ziua de joi, 6 aprilie”, anunță autoritățile.
Peste 70 de mașini înzăpezite pe raza județului Botoșani
Căderile masive de zăpadă au pus mari probleme și traficului din zonă, iar CJSU a anunțat că a fost nevoie de interveție pentru a deszăpezi nu mai puțin de 72 de vehicule, prinse în noianele de zăpadă viscolită, în ultimele șase ore. Pompierii militari au intervenit în cazul acestora, ajutând și la deplasarea unor persoane bolnave care aveau nevoie de tratamente imediate și care fuseseră prinși în zăpadă pe drumurile județene.
Tot cei de la CJSU au anunțat că la această oră s-a luat decizia de a se închide taficul rutier pe trei drumuri naționale, DN 29 D Botoşani-Ştefăneşti, DN 29 Botoşani-Săveni şi 24C Rădăuţi Prut-Ştefăneşti, cât și pe alte 13 drumuri județene, fiind imposibilă deplasarea ca urmare a vizibilității reduse din cauza zăpezilor.
În cursul acestei zile ANM a actualizat avertizările, iar județul Botoșani intră sub incidența unui Cod Portocaliu, meteorologii anunțând că „Vremea va fi deosebit de rece, iar temperaturile vor fi cu 8…12 grade sub mediile multianuale. În jumătatea de nord a țării vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, iar local și temporar vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 45…55 km/h îndeosebi în sudul și estul țării, precum și la munte.”