Județul din România cu cei mai săraci pensionari. Mulți nici nu au bani de medicamente
În timp ce unii pensionari nu au bani de mâncare și de medicamente, murind cu zile, sunt alții care încasează pensii speciale de mii de lei, sume la care oamenii de rând nici nu ar putea să viseze vreodată.
Județul din România cu cei mai săraci pensionari
Într-un județ din România, pensionarii încasează cele mai mici pensii din țară, mulți dintre ei fiind nevoiți să renunțe la medicamente, pentru că nu și le permit.
Pensionarii din Botoșani sunt cei mai săraci din țară. Mulți dintre ei nu își permit să își continue tratamentele, pentru că nu au bani de medicamente și nici de mâncare.
Chiar dacă au muncit o viață întreagă, pensionarii din Botoșani au cele mai mici pensii din România.
„În momentul de faţă, la nivelul judeţului Botoşani, înregistrăm un număr de 90.525 de pensionari, dintre care pensionari cu pensii de CAP sunt în jur de 12.645.
Pensia medie pentru pensionarii de CAP este de 653 de lei.”, spune Cristina Anton, director la Casa Judeţeană de Pensii.
Pensie de 800 de lei
Dumitru Grădinaru are 84 de ani și a muncit cea mai mare parte din viață. Timp de 40 de ani a muncit la stână și pentru CAP, iar acum încasează o pensie de 800 de lei.
Își cumpără pe rând medicamente pentru cele două boli de care suferă.
„Ca să-mi mai rămână şi mie, îmi cumpăr pe rând medicamente. O lună pentru o boală, o lună pentru cealaltă. Când îi văd cum se duc, îmi vine să plâng.
Mie să ştiţi că nu-mi pare rău că am muncit. Mi-a plăcut să muncesc. Dar parcă aşa sărăcie la bătrâneţe îi tare greu”, a spus el, potrivit Adevărul.
Bătrânii din Botoșani, pensii rușinoase
Mulți alți bătrâni din Botoșani au venituri exrem de mici, iar asta pentru că au muncit o viață întreagă în fabrici sau domenii plătite prost.
”Valoarea pensiilor este dată de venituri. Dacă veniturile de-a lungul timpului au fost mari, atunci şi punctajul la pensie va fi unul mare.
Dacă veniturile au fost mici şi pensia va fi destul de mică. În ceea ce priveşte pensiile de CAP ele se calculează în mod diferit, după numărul de norme, după timpul util.
Niciodată o pensie de CAP nu va avea mai mult de 0.57 de puncte. Asta înseamnă că este sub nivelul pensiei minime de 800 de lei. ”, precizează Cristina Anton