Județul cu cea mai mare prezență la vot, la alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024. Surpriză de pe ultimul loc

de: Daoud Andra
02 12. 2024

Românii au mers duminică, 1 decembrie, la urne, pentru a alege componența Parlamentului. AEP a raportat cea mai mare prezență la astfel de alegeri, din ultimii 20 de ani. Peste 52,5% dintre cetățenii cu drept de vot s-au prezentat la urne la nivel național. În unele județe, prezența a fost de aproape 60%.

Județele cu cea mai mare și cea mai mică prezență la vot

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a centralizat rezultatele alegerilor parlamentare din data de 1 decembrie, iar cifrele au fost surprinzătoare pentru mulți. PSD a câștigat cele mai multe voturi la nivel național, urmând a avea și cele mai multe mandate în Parlament. A fost urmat de AUR și de PNL, dar în total șapte partide vor forma noul Parlament.

Potrivit AEP, s-a înregistrat o prezență-record la vot: peste 52,5% dintre cetățenii înscriși pe liste au votat duminică.

  • Înscriși pe liste permanente: 18.008.555
  • Votanți pe liste permanente: 7.981.120
  • Votanți pe liste suplimentare: 1.360.404
  • Votanți cu urnă mobilă: 109.205
  • Total votanți: 9.455.072

Județele cu cea mai mare prezență la urne au fost: Harghita (58,81%), Bihor (56,67%) și Cluj (54,99%). La polul opus, județul în care s-a înregistrat cea mai mică prezență a fost Vaslui: 33,02%.

PSD a câștigat în 25 de județe

După numărarea a peste 99,6% dintre voturi, PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe locul doi cu 18%, urmat de PNL și USR.

Rezultate Camera Deputaților:

PSD: 2.018.376 voturi (22,44%)
AUR: 1.600.845 voturi (17,80%)
PNL: 1.217.676 voturi (13,54%)
USR: 1.082.906 voturi (12,04%)
SOS România: 642.096 voturi (7,14%)
UDMR: 582.191 voturi (6,47%)
POT: 564.481 voturi (6,28%)
SENS: 267.083 voturi (2,97%)

Rezultate Senat:

PSD: 2.055.930 voturi (22,79%)
AUR: 1.634.550 voturi (18,12%)
PNL: 1.302.887 voturi (14,45%)
USR: 1.078.532 voturi (11,96%)
SOS România: 681.775 voturi (7,56%)
UDMR: 587.806 voturi (6,52%)
POT: 561.171 voturi (6,22%)
SENS: 254.262 voturi (2,82%)

Conform datelor furnizate de (AEP), Partidul Social Democrat (PSD) a obținut o victorie clară în 25 de județe, dominând în special regiunile din sudul și estul României. Partidul Național Liberal (PNL) a câștigat în șase județe, în timp ce Uniunea Salvați România (USR) a triumfat în două județe și în București. Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) s-a impus în trei județe, iar Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) a obținut majoritatea voturilor în cinci județe.

Prezența la vot la aceste alegeri parlamentare a fost semnificativ mai mare comparativ cu scrutinurile din ultimii ani, marcând o schimbare notabilă a tendinței de scădere constantă a interesului alegătorilor. Spre exemplu, în 2004, rata de participare la vot a fost de 58,51%, dar aceasta a scăzut dramatic la 39,02% în 2008.

O ușoară revenire a fost înregistrată în 2012, când 41,76% dintre cetățeni s-au prezentat la urne, însă la alegerile parlamentare din 2020 prezența a atins un minim istoric de doar 33,3%. Pentru alegerile din acest an, semnele indică o inversare a acestei tendințe negative: conform AEP, 52,5% dintre românii cu drept de vot au participat la scrutinul desfășurat duminică, 1 decembrie.