Josephine, prima vacanță din viața ei. Unde au dus-o Smiley și Gina Pistol, de fapt
Gina Pistol și Smiley au plecat în prima vacanță în formulă completă. Este prima oară când pleacă în concediu din noua postură de părinți.
Josephine, prima vacanță din viața ei. Unde au dus-o Smiley și Gina Pistol,
Cele două vedete, alături de Josephine, micuța lor, au plecat într-o vacanță binemeritată. Chiar dacă fetița lor are abia 5 luni, Gina și Smiley și-au luat inima în dinți și au plecat în Italia, acolo unde se plimbă pe străzile superbe și se bucură de preparate delicioase.
Gina și Smiley au publicat fotografii din vacanță pe rețelele sociale, iar alături de ei au venit și Mihai Petru cu soția lui.
Deși au postat fotografii cu micuța Josephine, cei doi au ales să nu îi arate chipul, pentru a o proteja pe internet. În plus, cei doi împărtășesc aceeași viziune cu privire la afișarea bebelușului în mediul online.
„Pentru mine este foarte clar. În momentul în care îmi va spune cu cuvintele ei că își dorește neapărat să ajungă pe Tik Tok, atunci o să apară și ea pe Tik Tok. Decomadată nu înțeleg ce îmi spune. Ea zice ceva, dar nu știu exact ce spune”, spunea Smiley, la un moment dat.
Ce i-a cumpărat Gina Pistol fiicei sale, înainte de vacanță
Pe de cealaltă parte, Gina Pistol a vorbit în urmă cu ceva timp despre oamenii care o hărțuiesc pe Instagram, spunând că este și acesta unul dintre motivele pentru care vrea ca identitatea fiicei sale să fie protejată.
Proaspăta mămică se distrează de minune alături de familia ei în vacanță. Înainte să plece în Italia, Gina i-a cumpărat bebelușei sale o pereche de ochelari de soare.
”Țineți-mă, că leșin! Doamne…”, a scris Gina Pistol atunci când le-a arătat fanilor perechea minusculă de ochelari.
De când e mămică, Gina Pistol este mai radiantă ca niciodată. Ea se bucură din plin de fiecare moment din viața micuței sale, chiar dacă în momentul în care a născut-o lucrurile au fost mai dificile.
„Spuneam săptămâna trecută că mă înclin în fața mamelor, pentru că e greu! Pentru mine, primele două săptămâni au fost foarte grele.
Nu vreau să par mama perfectă pe Instagram, nu am de gând să fac asta și nici nu o voi face niciodată. Pur și simplu vă spun care au fost trăirile mele.
Pentru mine, primele două săptămâni au fost groaznice. Nu-mi dădeam seama ce mi se întâmplă’, a povestit Gina Pistol, la scurt timp de la nașterea lui Josephine.