Joe Biden a fost invitat să participe la funerariile Reginei Elisabeta a II-a. Ce decizie a luat liderul american și ce a declarat despre fosta suverană a Marii Britanii

de: Rosu Ioana
12 09. 2022

Regina Elisabeta a II-a a murit, joi, 8 septembrie, la Castelul Balmoral din Scoția, locul preferat al suveranei. Cel mai în vârstă monarh al lumii a trecut la cele veșnice la vârsta de 96 de ani, după șapte decenii de domnie. În urma decesului său, personalități din întreaga lume i-au adus un ultim omagiu Reginei, mulți dintre aceștia fiind așteptați la funerariile care vor avea loc pe data de 19 septembrie, atunci când va fi înmormântată. Printre cei mai importanți lideri mondiali care au confirmat prezența, se numără și Joe Biden, președintele SUA. Iată ce amintiri îl unesc în mod special de defuncta suverană a Marii Britanii.

Joe Biden va sosi în Londra pentru funerariile Reginei Elisabeta a II-a

Președintele SUA a confirmat participarea sa la funerariile care vor avea loc luni, 19 septembrie, la ora locală 11:00 (13:00, ora României), la Westminster Abbey din Londra. Totodată, luni va deveni sărbătoare legală în Marea Britanie, decizie luată de regale Charles al III-lea, la scurt timp după ce a fost proclamat, astfel că toți angajații vor primi zi liberă de la stat.

Astfel, Joe Biden a declarat vineri că va participa la funerariile Reginei Elisabeta a II-a, afirmând totodată că nu știe detaliile.

„Nu ştiu încă care sunt detaliile, dar voi participa”, a transmis Joe Biden reporterilor care l-au întrebat dacă va participa la eveniment.

De asemenea, fiul Reginei Elisabeta a II-a a anunțat în primul său discurs adresat poporului despre evenimentul în care mama sa va fi condusă pe ultimul drum de către toți cei care au iubit-o și au apreciat-o în decursul celor șapte decenii de domnie.

„În mai puţin de o săptămână, ne vom reuni alături de întregul popor şi de comunitatea mondială să o conducem pe ultimul drum pe iubita mea mamă”, a transmis noul rege al Marii Britanii.

Ce relații a avut Joe Biden cu Regina Elisabeta a II-a

Pe Joe Biden și Regina Elisabeta îi leagă o relație de peste trei decenii, însă cei doi au reușit să se întâlnească față în față doar de trei ori, ultima oară fiind chiar în luna iunie a anului 2021, atunci când suverana Marii Britanii i-a primit cu brațele deschise pe el şi pe Prima Doamnă la Castelul Windsor în timpul vizitei lor în Regatul Unit, atunci când au participat la summitul liderilor Grupului celor Şapte.

Imediat după întâlnire, liderul SUA s-a arătat în fața presei extrem de încântat de amabilitatea Reginei, motiv pentru care și el la rândul său a invitat-o la Casa Albă pentru a-i întoarce onoarea. Joe Biden a dezvăluit chiar că Regina Elisabeta a II-a i-a amintit de mama sa.