Jeff Bezos, amenințat cu moartea? Ce a apărut în fața conacului său după ce a devenit cel mai bogat om din istorie
Jeff Bezos a devenit oficial cel mai bogat om din istorie, după ce averea sa a sărit de pragul de 200 de miliarde de dolari. Dar pentru șeful de la Amazon, mai mulți bani înseamnă și mai multe probleme. Aproximativ 100 de persoane s-au strâns în fața casei sale din Washington. Aceștia au protestat față de salariile foarte mici pe care le încasează angajații amazon. Ba chiar s-a ajuns la amenințări cu moartea. O ghilotină a fost ridicată de protestatarii furioși.
Protestele împotriva lui Jeff Bezos, conduse de un fost angajat al Amazon, dat afară în acest an
Amazon este compania care a obținut profit pe timpul pandemiei de coronavirus. De la începutul acestui an, averea lui Bezos a crescut cu 85 de milioane de dolari! Un fost angajat al magnatului și-a asumat rolul de lider al protestatarilor. Christian Smalls spune că a fost concediat de Amazon după ce a vrut să pornească o grevă din cauza condițiilor de muncă. În opinia lui Smalls, angajații erau expuși la infectarea cu noul coronavirus. Ba chiar mai mult, compania a ascuns informația că un angajat ar fi fost infectat cu COVID-19.
„Daţi-ne un motiv bun de ce nu merităm un salariu minim de 30 de dolari (pe oră), în timp ce acest om face 4.000 de dolari pe secundă”, spune Christian Smalls într-un clip video devenit viral pe rețelele de socializare. Mai mulți angajați ai Amazon s-au vândut că sănătatea le este pusă în pericol pe timpul pandemiei de coronavirus, pentru ca firma să obțină câștiguri uriașe. Asta în timp ce salariile angajaților nu au crescut deloc în ultima perioadă.
Christian Smalls, omul responsabil cu protestele împotriva lui Jeff Bezos, a înființat o companie care apără drepturile muncitorilor din SUA. Congress of Essential Workers a susținut și protestul susținut sâmbătă, în fața casei din Washington a magnatului de la Amazon.