Jean Paler revine în forță pe scenă după ce a fost tratat în cinci spitale. Câți bani primește Seinfeld de România pentru un show?  EXCLUSIV

de: Simona Ecovoiu
02 05. 2024

Comediantul de succes Jean Paler, căruia i se mai spune și Seinfeld de România, a avut de tras, mai bine de o jumătate de an, urmare a problemelor de sănătate. După cinci internări și tratamente intensive, artistul anunță cu bucurie, prin intermediul Playtech Știri, revenirea în forță în lumina reflectoarelor. Am aflat ce planuri are în sezonul estival 2024, dar și care este onorariul său pentru un show. Jean Paler este însă și un bucătar talentat. Ne-a oferit o rețetă delicioasă de stufat de miel, pentru tradiționala masă de Paște.

Jean Paler a revenit pe scenă, după 8 luni de tratament. Ce onorariu are în spectacole?

Artistul Jean Paler a reușit să depășească cu bine gravele probleme de sănătate. Anul trecut, actorul a fost internat în spitalele din Constanța, Ploiești, două din București și din Sinaia. Cu greu medicii i-au stabilit un tratament eficace pentru inimă.

Are montate un defibrilator și stenturi. Odată rezolvată delicata lui situație medicală, Jean Paler  revine în fața spectatorilor, cărora recunoaște că le-a dus dorul. Ne-a dezvăluit, exclusiv pentru Playtech Știri, cum se simte în prezent, dar și ce planuri are, în 2024, pe plan profesional:

”Mă simt bine, revin în forță, după aproape 8 luni de tratamente, prin cele cinci spitale din țară. Am început deja să joc, am avut un spectacol și la Drobeta, mai am în Moldova. Pentru un show de poante și de bancuri am un onorariu de vreo 1.000 de euro, depinde însă de program.

Dacă este de o oră și e lume multă primesc acești bani, însă, dacă am un turneu cu apariții pe scenă în mai multe locuri, suma este cu mult mai mică. Dar, per total, e bine!”, susține Jean Paler.

Citiți și: Problema majoră cu care Jean Paler se confruntă în hoteluri sau spitale. Ce îi dă bătăi de cap îndrăgitului actor: „Unul l-am dat de pomană” EXCLUSIV

”Eu îmi scriu textele, am peste 250 de bancuri”

Jean Paler, căruia i se mai spune și Seinfeld de România, după numele celebrului actor din America, dar și al serialului său de succes, așteaptă cu nerăbdare reîntâlnirea cu fanii:

”Mi-e dor și de turiștii de la malul mării, vreau să îi revăd și să îi aud din nou râzând, să le văd fasolea, adică dantura. Să știți că eu îmi scriu singur textele, am și peste 250 de bancuri, sper să le adun, cândva, într-o carte.

Îmi place să îmi gândesc singur poantele. Când mi le-a scris altcineva n-am avut prea mare succes, plus că mai dădusem și o căruță de bani textierului”, ni s-a mai confesat Jean Paler, exclusiv pentru Playtech Știri.

Citiți și: Jean Paler, a cincea internare, în două luni: ”M-au terminat total, nu mă pot ține pe picioare, cad!”. La care spital îi este ultima speranță EXCLUSIV

Rețeta de stufat de miel, pentru masa de Paște. Secretul care face diferența

Pentru că se apropie Sărbătorile Pascale, Jean Paler ne-a oferit, exclusiv pentru Playtech Știri, și o delicioasă rețetă de stufat de miel, pentru tradiționala masă:

”Carnea de miel se freacă bine cu mirodenii, cu piper, cimbru, busuioc, apoi se pune la baiț, la rece, peste noapte. A doua zi, luați o tavă, dar nu din aluminiu, căci este toxică, ci din tefal sau sticlă, puneți pe fundul tăvii hârtie de copt, apoi așezați carnea de miel, împănată cu usturoi. Adăugați ceapă verde tăiată rondele, pătrunjel verde, tăiat mărunt, și tot ce mai doriți, apoi acoperiți tava cu staniol.

E gata pentru a fi băgată în cuptor. Secretul constă că în tavă eu mai adaug și câte un pahar de vin roșu. Lăsați la copt în jur de o oră, o mai încercați, depinde de cuptor, de temperatura dorită, de mai mulți factori, de fapt, până este gata. Poftă bună și le doresc tuturor românilor Sărbători Pascale cu liniște sufletească și sănătate!”.