Jaf la drumul mare. O toaletă nou-nouță de pe centura Sucevei, prăduită de hoți. Au furat componentele instalaţiilor sanitare şi electrice în valoare de 100.000 de euro
Una dintre noile toalete de pe centura Sucevei nu a funcționat nici măcar o zi după finalizarea lucrărilor. Hoții au furat componentele instalațiilor sanitare și electrice, alături de stația de epurare a apelor uzate, care costă 300.000 de lei.
Noua toaletă de pe centura Sucevei, furată pe bucăți
Șoseaua de centură a Sucevei are două grupuri sanitare, însă cel construit în parcarea dinspre Fălticeni nu a funcționat niciodată. Drumarii susțin că hoții ar fi furat instalațiile sanitare și electrice în valoare de 100.000 de euro.
Cu toate că furtul a fost constatat de reprezentanții Direcției de Drumuri și Poduri Iași în luna aprilie a acestui an, plângerea la Poliție a fost depusă abia în vară, mai exact în luna iulie.
„Lucrările au fost finalizate în septembrie 2020, însă abia în aprilie 2021 figurează o predare între constructor şi administratorul lucrărilor. Cu toate acestea, după trei luni a fost efectuată o primă evaluare a situaţiei din zonă şi depusă o plângere cu privire la potenţiala infracţiune de furt. Proprietarii şi administratorii invocă un prejudiciu de circa 500.000 de lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Suceava (IPJ), Ionuţ Epureanu.
În urma sesizării, oamenii legii au deschis un dosar penal pentru furt. Mai mult de atât, a dispărut și stația de epurare a apelor uzate, cu suflantă aer și tablou automatizare. Doar acestea au o valoare de 300.000 de lei.
Prea puține probe la dosar
Drumarii au fost întrebați dacă există fotografii care dovedesc faptul că echipamentele respective au fost montate în toaleta in parcarea șoselei înainte de a fi furate de hoți. Aceștia au spus că există doar documente, dar nu și imagini.
Pe de cealaltă parte, Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Suceava, a explicat că reprezentanții DRDP nu au pus la dosar toate actele care dovedesc pagubele, cu atât mai puțini fotografii.
„Deşi actele depuse la dosarul cauzei au un caracter special, pot să vă spun că asemenea documente (n.red – fotografii) nu au fost depuse de către cei care invocă paguba respectivă. Având în vedere documentele puţine care există la dosar, elementele sunt minime în ceea ce priveşte cercul de suspecţi. Trebuie să vedem dacă într-adevăr este o faptă penală de furt sau se conturează alte ipoteze”, a spus Epureanu.
Nu se știe cu exactitate cine a comis furtul, deoarece parcarea nu este supravegheată video și nici nu au fost martori.