Jador l-a sunat pe Jorge după Survivor All Stars. Dialogul care a avut loc între cei doi: ‘Nu-mi venea să cred’

de: Ioana Bucur
19 03. 2024

După ce a trecut din echipa Faimoșilor în cea a Războinicilor și câteva conflicte dure, cântărețul a părăsit competiția. La scurt timp după întoarcerea în România, a avut parte de o surpriză pe cinste. Jador a fost singurul concurent care l-a sunat pe Jorge după Survivor All Stars. Cei doi au avut o întâlnire de gradul zero.

Întâlnire de gradul zero, după Survivor All Stars

În primul sezon Survivor All Stars România, Jorge a fost protagonistul unora dintre cele mai dure schimburi de replici din competiție. El și cel care i-a fost, inițial, coechipier și-au spus cuvinte grele.

Conflictul a atins cote maxime după ce a fost mutat din tabăra Faimoșilor în cea a Războinicilor. După ce a părăsit competiția, a crezut că nu va mai vorbi vreodată cu cei cu care a avut conflicte în Republica Dominicană, însă a avut parte de o surpriză de zile mari.

„Erai ultimul om la care m-aș fi așteptat să mă sune”

Singurul concurent care l-a sunat pe Jorge după Survivor All Stars a fost nimeni altul decât Jador.

Cei doi au avut o întâlnire  de gradul zero, într-o ediție recentă a podcastului găzduit de Jorge.

„Vreau să te felicit. Ești singurul om care, după Survivor, m-a sunat și și-a cerut scuze, așa că tot respectul, ești un om bun, asta spune multe despre tine.

Chiar nu mă așteptam, adică…erai ultimul om la care m-aș fi așteptat să mă sune și să primesc și mesaje de la tine. Citeam și parcă nu îmi venea să cred, ziceam „Băi, ăsta e Jador?””, a spus Jorge.

Te-ar putea interesa și: Jador şi Oana Ciocan, filmaţi în ipostaze tandre. Imaginile cu foştii concurenţi de la Survivor All Stars au ajuns pe internet

Mărturisirea surprinzătoare a lui Jador

Sincer și deschis, Jador nu a ezitat să mărturisească faptul că a greșit în Republica Dominicană și că, de fapt, nu avea niciun motiv să îl atace.

„M-am luat aiurea de tine, recunosc. M-am luat eu…m-am ofticat degeaba”, a mărturisit Jador.

„Eu mi-am dat seama. La un moment dat, am și urlat, m-ai scos din pepeni, eu nu înțelegeam ce ai cu mine, nu m-am enervat niciodată așa tare”, a povestit Jorge.

Se pare că Jador și-a dat seama că a greșit și că reacțiile sale la adresa lui Jorge erau nejustificate încă din Republica Dominicană, din timpul competiției, însă a crezut, la acea vreme, că nu ar fi avut niciun rost să își recunoască vina, așa că a continuat șirul atacurilor.

„Băi, omule, omul ăsta are o imagine, a muncit atât. Eu să fac asta…dacă aș recunoaște că eu am greșit, nu se pune nimic, așa că am mers până la capăt. Realizam că ai lucrurile tale, că ai muncit și în viață și de când erai la Survivor”, a recunoscut cântărețul.

Te-ar putea interesa și: Cătălin Zmărăndescu a rupt tăcerea după eliminarea de la Survivor. Ce s-a întâmplat în culise