Irinel Columbeanu, mesaj în limba engleză pentru Irina, fata sa. S-a agravat starea lui de sănătate

de: Andreea Vînătoru
19 03. 2024

Starea de sănătate a lui Irinel Columbeanu se agravează tot mai mult pe zi ce trece. Fostul milionar de la Izvorani nu este într-o stare excelentă, așa că nu poate părăsi țara pentru a-și vizita singura fiică, pe Irinuca, în America, acolo unde adolescenta trăiește alături de mama ei, Monica Gabor. Iată toate informațiile despre starea de sănătate a fostului afacerist!

În ce stare se află Irinel Columbeanu

Irinel Columbeanu nu trece prin cea mai bună perioadă a vieții sale. După ce și-a pierdut toată averea, fostul afacerist a ajuns la un azil de lângă București. Ironia sorții face ca acesta să-și petreacă bătrânețile în același loc în care a trăit și tatăl lui, Ion Columbeanu. În plus, Irinel se confruntă și cu probleme de sănătate care îl împiedică acum să se mai deplaseze.

Invitat în emisiunea lui Cristi Brancu, fostul afacerist i-a transmis un mesaj uluitor singurei sale fiice.

Ce mesaj i-a transmis fiicei sale

După ce a aflat că nu mai poate merge în America să o viziteze, Irinel Columbeanu a rugat-o pe Irinuca să vină să aibă grijă de el: „Bună, Irina. Mi-ar plăcea foarte mult să te văd din nou, să știu că ești lângă mine și să simt că ai cumva grijă de mine”. 

Cristi Brancu a publicat un videoclip pe Facebook cu fostul afacerist. Internauții nu au rămas indiferenți și au fost curioși să afle ce se întâmplă cu el: „Cristi, nu este ok ce faci!”, „Numai mie imi este milă de el?”, „De ce nu mai știe românește? De ce vorbește în engleză?”, „Vorbește în engleză, că să înțeleagă și Mr .Pink”, „La tinerețe trăiești regește, la bătrânețe cerșești”.

Vezi și: În ce condiții ar mai putea locui Irinel Columbeanu la azil, dacă se recăsătorește: ”Soția trebuie să aibă obligatoriu vârsta!” EXCLUSIV

Irinel Columbeanu nu mai poate zbura cu avionul din cauza afecțiunilor sale grave. Patronul azilului de bătrâni unde este internat acesta a precizat, în exclusivitate, pentru Playtech Știri, că Irinel Columbeanu este îngrijit în permanență.

„A fost invitat la o emisiune, dar nu poate veni decât însoțit de o asistentă medicală. În ultima perioadă, starea lui de sănătate este destul de fragilă, ia un tratament în plus, a avut și alte probleme, trebuie să mănânce numai ce are voie. Irinel Columbeanu se află sub stricta noastră atenție, aici, la căminul de bătrâni, dar și a medicilor”, ne-a mai spus patronul azilului de bătrâni, în exclusivitate.

Are nevoie de îngriiri în permanență

„Dacă nu ar avea un diagnostic grav, ar putea pleca. Dar, după ce a făcut aceste AVC-uri nu mai are voie să zboare cu avionul, fiindcă presiunea care există la peste 10.000 de m altitudine nu îi face bine la creier, la circulația sângelui, își poate pune viața în pericol. El spune ce își dorește, nu spune însă și dacă poate face ceea ce își dorește.

Din punct de vedere medical, eu cunosc mai bine situația lui. Cu vaporul, ar mai fi o variantă, dar face până în America două săptămâni, mult, pentru om cu probleme de sănătate. Nu mai poate pleca în America, din păcate! Irinuca ar trebui să vină în țară, ca să-l vadă!”, a mai declarat Ion Cassian pentru Playtech Știri.