Irina Rimes a vorbit despre diagnosticul medicilor în cazul ei. Fanii, nemulțumiți când au auzit-o
Irina Rimes este încă internată în spitalul Elias, acolo unde a fost operată de urgență din cauza unei hemoragii interne, miercuri, în ajun de Revelion. Artista a vorbit pentru prima dată despre starea sa de sănătate, printr-un mesaj.
Irina Rimes a vorbit despre diagnosticul medicilor în cazul ei
Irina Rimes a trecut prin clipe cumplite pe 31 decembrie 2019, când la ora 15:00 s-a prezentat la spital, fiind internată de urgență la spitalul Elias din Capitală. Intervenția chirurgicală a durat o oră, dar artista este acum în afara oricărui pericol. Deși nu avrut să dezvăluie diagnisticul pus de medici, aceasta a postat mai multe Instastory-uri în care i-a filmat pe cei apropiați la căpătâiul ei.
Irina Rimes a ținut să o filmeze chiar și pe mama ei, folosind un filtru Instagram. ”Partea cea mai grea a trecut. Prefer să păstrez diagnosticul pentru mine, dar mulţumesc pentru gândurile frumoase şi susţinere. Cel mai mult îmi pare rău că nu am putut să fiu prezentă la concertul din Iaşi”, a spus artista. Potrivit știrileprotv.ro, starea de sănătate a Irinei Rimes este una bună acum, iar cel mai probabil, antrenoarea de la Vocea României va fi externată în cursul zilei de azi.
Horia Brenciu a făcut anunțul internării ei
Anunțul internării ei a fost făcut de colegul ei, Horia Brenciu, pe pagina de socializare: „Astăzi n-o sa trec in revistă realizările mele din ultimul deceniu, ci as vrea sa va spun ca prietena și colega mea Irina Rimes a intrat in operație. Orice gând bun de-al vostru e binevenit și cred ca va fi resimțit imediat. Sănătate, Irina! Sănătate tuturor! Un an nou frumos”, este mesajul artistului, din ziua de miercuri. Artista a fost nevoită atunci să-și anuleze concertele de Revelion.
La rândul ei, Irina Rimes a publicase un mesaj vocal pe Insta Story, în care le-a explicat fanilor în ce situație se afla și și-a cerut scuze că nu va putea onora contractul de Revelion, de la Iași. ”O zi mai puțin bună pentru mine, m-am trezit la sptal internată. Îmi pare nespus de rău să anunț că programul meu de diseară, de la Iași, se anulează. Am fost internată aseară, cu o problemă foarte gravă de sănătate, am hemoragie internă. Medicii nu mă lasă să plec acasă, în două sau trei ore intru în operație”, a spus Irina, miercuri.