Irina Columbeanu îşi moşteneşte mama. Fiica lui Irinel, apariţie superbă într-o rochie cu spatele gol. Foto
Irina Columbeanu a moștenit frumusețea mamei sale, cea mai bună dovadă fiind chiar imaginile ce au apărut recent în mediul online. Fiica lui Irinel Columbeanu a făcut furori cu cea mai recentă apariție. Adolescenta arată fabulos într-o rochie de seară mulată, cu spatele gol.
Irina Columbeanu, apariție fabuloasă
Cu toate că imediat după despărțirea părinților ei, Irina Columbeanu a rămas alături de tatăl său, în 2018, ea părăsea definitiv România, făcând primii pași ai unui nou capitol, în Statele Unite ale Americii. Acum este o domnișoară în toată regula și devine din ce în ce mai clar că a moștenit frumusețea și eleganța mamei sale.
,,În 2017, Pink m-a certat, că de ce nu sunt de acord ca Irina să stea la ei. Am lăsat-o pe ea să aleagă, mi-am ascultat vocea interioară. În vara lui 2018 urma să plece în America și atunci m-am hotărât pe loc să o las să rămână acolo”, a declarat Irinel Columbeanu în exclusivitate pentru playtech.ro, despre decizia de a-și lăsa fiica să se mute peste Ocean alături de mama ei.
Adolescenta în vârstă de 15 ani a publicat recent, pe o platformă de social media, mai multe fotografii în care apare purtând o rochie de seară mulată, cu spatele gol. Machiată natural și cu părul lăsat liber peste umeri, Irina radiază de fericire.
„Ești superbă”
Imaginile au făcut furori în rândul celor care îi urmăresc activitatea în mediul online, acestea strângând peste 12 mii de reacții.
„Ești foarte frumoasa, si sunt sigura ca părinții tăi sunt extraordinari de mândri de tine”, „Ești superbă, Irinuca…Ce mândri trebuie să fie bunii si celebrii tăi părinți”, „Superbă, dulce, minunată!”, „Ești foarte frumoasă, Irina”, sunt doar câteva dintre comentariile trimise de utilizatorii platformei.
Irina Columbeanu pictează de mai bine de un deceniu. Avea doar cinci ani când Irinel Columbeanu și Monica Gabor și-au dat seama că fiica lor avea un talent special. Înainte de a pleca din România, a avut chiar primul său vernisaj, unde și-a expus zeci de tablouri, ocazie cu care a câștigat și primii bani.
„Cel mai scump tablou al său s-a vândut cu câteva mii de euro. L-a cumpărat o doamnă din afara țării.
Irina are câteva zeci de tablouri, ce pot fi văzute și comandate de pe un cont al său de Instagram. A luat cu ea, în America, toate lucrările pe care le-a făcut înainte de a pleca”, a declarat fostul om de afaceri de la Izvorani, pentru impact.ro.